Sari la conținut
News Alert

Miliardar iranian, condamnat la moarte

 

Foto: Facebook Babak Zanjani

Babak Zanjani a devenit cunoscut în timpul preşedinţei lui Mahmoud Ahmadinejad, când a găsit mijloace de a aduce câştiguri în valută Teheranului, prin vânzări de petrol, în pofida sancţiunilor impuse băncilor iraniene din cauza programului nuclear al ţării.

Omul de afaceri în vârstă de 41 de ani a fost găsit vinovat de fraudă şi delicte economice. În afară de faptul că a fost condamnat la moarte, Zanjani trebuie să returneze statului banii câştigaţi ilegal, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii, Gholam Hossein Mohseni-Ejeie, în conferinţa de presă săptămânală.

Procesul a fost public, fapt rar pentru un caz atât de important în care au mai fost condamnaţi la moarte alţi doi acuzaţi de fapte grave de corupţie.

”Curtea i-a condamnat la moarte, în primă instanţă, pe cei trei acuzaţi, precum şi la restituirea banilor câştigaţi, reclamantului”, a spus Mohseni-Ejeie, precizând că în acest caz reclamant este Ministerul Petrolului.

Totodată, condamnaţii trebuie să plătească o amendă egală cu o pătrime din banii spălaţi, a spus purtătorul de cuvânt, fără să precizeze suma.

Miliardarul, care poate contesta condamnarea, a negat acuzaţiile, insistând că singurul motiv pentru care banii nu au fost plătiţi Ministerului Petrolului este că sancţiunile au împiedicat transferul.

Procesul a avut loc în urma acuzaţiilor repetate din partea guvernului actualului preşedinte Hassan Rouhani că în timpul mandatului lui Ahmadinejad au înflorit corupţia şi comisioanele ilegale.

Alte procese de corupţie sunt în curs.

Babak Zanjani a afirmat în repetate rânduri, în interviuri acordate presei, că în schimbul comisioanelor primite din partea guvernului, preşedintelui Ahmadinejad a fost însărcinat să ocolească sancţiunile pentru a aduce bani Iranului.

În octombrie anul trecut, ministrul Petrolului, Bijan Zanganeh, a semnalat schimbarea balanţei politice în Iran, criticând folosirea unor intermediari ca Zanjani.

Presa din Iran estimează averea lui Zanjani la 13,5 miliarde de dolari.

După acordul Iranului cu puterile occidentale pentru restrângerea programului nuclear al ţării în schimbul ridicării sancţiunilor, care a creat condiţiile pentru revenirea investitorilor străini, Zanganeh a cerut acestora să discute direct cu ministerul şi să evite intermediarii.

”Dispreţuim paraziţii corupţi care vor să sugă sângele naţiunii chiar şi în această situaţie”, a afirmat Zanganeh la un eveniment din industria petrolului şi energiei care a avut loc la Teheran.

El a recomandat companiilor străine să stea departe de aceşti indivizi corupţi care nu ştiu decât să înşele.

Babak Zanjani s-a aflat pe lista neagră a iranienilor realizată de Occident, în cadrul sancţiunilor impuse de SUA şi Uniunea Europeană.

Sursa: news.ro