Sari la conținut

O nouă coaliţie împotriva grupării Stat Islamic

Rusia, Siria, Iran şi Irak au semnat un acord de cooperare pentru schimbul de informaţii, a anunţat un oficial al armatei irakiene.

Acordul vine în contextul în care Rusia trimite deja, de mai bine de o lună, tehnică militară trupelor fidele preşedintelui sirian, Bashar al Assad.

Analiştii politici cred că această alianţă îi poate aduce Rusiei un rol şi mai important în Orientul Mijlociu, dar are şi scopul de a stârni îngrijorare la Washington, adversar declarat al actualului lider de la Damasc.

În acest context, toată lumea aşteaptă cu interes întâlnirea Barack Obama-Vladimir Putin, de mâine, de la New York, când criza siriană va fi unul dintre subiectele de pe agenda celor doi lideri.

Între timp, Franţa a anunţat că a desfăşurat de asemenea primele raiduri aeriene împotriva unor ţinte jihadiste de pe teritoriul Siriei.