Sari la conținut

O nouă rută pentru refugiații care vor să ajungă în Occident

În apropiere de oraşul turcesc Edirne, din vestul ţării, au răsărit corturi în care se adăpostesc sute de imigranţi. Oamenii nu pot să-şi continue drumul deoarece între Turcia şi Grecia, următoarea etapă în drumul lor către Vest, sunt râul Evros, un gard mare şi poliţişti turci. Refugiaţii vor să negocieze cu oficialii de la Ankara deschiderea graniţei.

Se vor întâlni şi cu un reprezentant ONU din Turcia ca să vorbească despre problemele pe care le întâmpină. În final, se vor întâlni cu un reprezentant al UE în Turcia. Îi vor spune problemelor lor şi vor cere ţărilor europene să-şi deschidă porţile pentru imigranţi”, a declarat Dursun Ali Sahin, guvernatorul provinciei Edirne.

În Turcia sunt peste două milioane de sirieni şi irakieni, cea mai mare populaţie de refugiaţi din lume, dar lipsa locurilor de muncă a determinat creşterea numărului celor care încearcă să intre ilegal în Europa. Autorităţile de la Ankara fac faţă din ce în ce mai greu crizei umanitare şi există îngrijorări în ţările vecine că oficialii turci vor lăsa imigranţii să plece.

Până la 1.000 de soldaţi vor fi desfăşuraţi pe graniţă să ajute poliţia dacă va fi nevoie”, a declarat George Kostov, reprezentant al Ministerului bulgar de Interne.

Ruta terestră prin nord-vestul Turciei, care trece pe lângă Edirne, este una nouă. Până acum, cei mai mulţi traversau Marea Egee să ajungă în insulele greceşti din apropiere de coasta Turciei. În taberele de primire din Lesbos sunt în continuare mii de oameni, care, după ultimele evoluţii, îşi pierd speranţa pentru o viaţă mai bună În Europa.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, 300.000 de oameni au intrat în Europa prin Grecia de la începutul anului.