Sari la conținut

Oraşe private versus oraşe ridicate de guvern

Într-un efort de a industrializa ţara, China a mutat sute de milioane de oameni de la sat la oraş. Dar modelul chinez crapă înainte să prindă forma dorită. O analiză a New York Times arată că partidul comunist chinez a aruncat miliarde de dolari în oraşe fantomă şi districte financiare falimentare.

Dorinţa de a urbaniza China s-a materializat în autostrăzi care nu duc nicăieri şi linii de metrou spre cartiere unde nu locuieşte nimeni. Infrastructura gândită de guvern e inutilă, iar chinezii depind de maşinile personale. Apar blocajele de circulaţie, fiindcă infrastructura e ineficientă, apar poluarea şi insatisfacţia de a trăi într-un astfel de oraş.

Dar inconvenientele pentru locuitori sunt mai mari de atât. Pentru construcţia de fabrici, statul alocă terenuri uriaşe la preţuri de nimic chiar în zone unde cererea mare e pentru terenurile de case. După intervenţia statului, rezultatul e că oamenii plătesc preţuri mult mai mari pentru parcelele rămase.

Viziunea Indiei a fost diferită. Filosofia specifică poporului a făcut ca guvernele indiene să prefere viaţa simplă, rurală în locul dezvoltărilor urbane. Astfel, convertirea terenurilor agrare în oraşe e o misiune imposibilă mulţumită birocraţiei şi vine oricum la un preţ prohibitiv. Aşa s-au născut mahalalele din buza cartierelor dezvoltate. Guvernul a vrut să le oprească, aşa că oraşele s-au dezvoltat ilegal, fără canalizare şi apă curentă, adevărate focare de infecţii care au devenit simbol al traiului în India.

Planul guvernamental a ieşit prost - 75 de milioane de indieni nu au acces la condiţii sanitare adecvate, iar electricitatea e un lux pentru cei mai mulţi. La sud de New Delhi însă, oraşul Gurgaon e excepţia de la regulă. În urmă cu 25 de ani era un oraş mic şi subdezvoltat. Acum găzduieşte 2 milioane de suflete şi jumătate din firmele prezente în topul Fortune 500. Gurgaon însă a crescut în lipsa unui plan, s-a dezvoltat exploziv după ce dezvoltatorii imobiliari au fost lăsaţi liberi de orice intervenţie a statului. Ca urmare, cam tot ce funcţionează acum în oraş e proprietate privată. Inclusiv poliţia şi pompierii.

Oraşul are 35.000 de gardieni privaţi şi doar 4.000 de ofiţeri publici în vreme ce serviciul de pompieri a reuşit să umple golurile celui public care nu avea echipamentele necesare pentru stingerea incendiilor la clădirile înalte.

Cel mai vechi oraş privat tot în India a fost fondat. Jamshedpur a fost construit de TataMotors în urmă cu mai bine de 100 de ani. Compania a vrut un oraş cu infrastructură şi servicii eficiente pentru a putea atrage muncitori. E singurul oraş din statul Djarcland cu sistem de canalizare şi unul dintre puţinele din India cu electricitate ieftină şi apă cu adevărat potabilă.

Oraşele private sunt înfloritoare şi în America. Companiile au clădit oraşe precum Reston sau Irvine în California încă din anii 60. În clasamentul revistei CNN Money pentru cele mai bune locuri în care poţi trăi în America, ele ocupă locurile 10, respectiv 14 din cele 35.000 de oraşe din ţară. Peste tot în Statele Unite au apărut asociaţii de proprietari care contractează servicii private de securitate, de transport sau chiar de colectare a gunoiului.

San Francisco, de pildă, are în anumite zone poliţie privată de aproape 170 de ani şi nu întârzie, nu comite abuzuri fiindcă, altfel, compania de securitate pierde contractul. Dezvoltarea modelelor private ar însemna şi competiţie. Ca în orice piaţă, oraşele s-ar bate să ofere cele mai bune servicii sau cele mai frumoase parcuri pentru a atrage locuitori. În cazul oraşelor ridicate de stat, nu e vorba de atragerea locuitorilor ci de forţarea lor, iar condiţiile de trai atârnă de preferinţele liderilor politici şi nu de preferinţele societăţii.