Sari la conținut
News Alert

Prima companie aeriană care își informează clienții prin Facebook Messenger

Foto: Gulliver/GettyImages

Astfel, KLM devine prima companie aeriană la nivel mondial care își extinde serviciile disponibile prin intermediul Facebook Messenger. Pe lângă posibilitatea de a primi detaliile zborului pe e-mail sau sms, de luna aceasta pasagerii vor putea opta pentru a primi toate aceste informații și pe Facebook.

Pasagerii care au întrebări pot contacta compania aeriană direct prin Messenger. 200 de agenți sunt disponibili 24 de ore din 24, în 13 limbi diferite, formând astfel cea mai mare echipă din lume dedicată social media.

Serviciul de Messenger va fi disponibil tuturor clienților KLM care rezervă bilete prin intermediul KLM.com și care optează pentru a primi informații prin Messenger. KLM are peste 15 milioane de fani pe Facebook.

„Dintotdeauna KLM a fost o companie extrem de legată de pasagerii săi. Ne caracterizează empatia și ținem foarte mult la experiența fiecărui pasager în parte. De aceea, chiar și prin pagina de Facebook dedicată fanilor din România - KLM Romania, încercăm să oferim sfaturi de călătorie și răspunsuri la problemele persoanelor care ne contactează”, a declarat Alexandru Dobrescu, Director General Air France-KLM Romania.