Sari la conținut

Raiduri rusești în Siria. Ce spun sirienii din România

Mazen Rifai este din oraşul sirian Alep. S-a stabilit în România acum 10 ani. El susţine că lupta pentru putere din ţara sa nu duce decât la suferinţă pentru oamenii de rând.

Nu avem apă, nu avem curent, nu avem minimul necesar pentru a trăi. Lumea e dezamăgită, vrea să plece afară. Rusia a început să bombardeze zonele mai apropiate de locuri unde există gaz, surse de gaz. Vorbesc de Latakia, Tartus şi aşa mai departe. Rusia a intrat pentru interesul ei economic. Ei nu luptă pentru oamenii pro-regim, nici pentru ceilalţi. Ei luptă pentru ei, pentru Rusia”, spune Mazen Rifai, jurnalist şi scriitor sirian, într-o discuție cu reporterul Digi24 Dragoș Sasu.

„Nu avem interese economice globale în Siria. Da, furnizăm armament acolo, dar nu sunt sume fantastice”, spune, pe de altă parte, premierul rus Dmitri Medvedev. Într-un interviu difuzat de un post de televiziune rusesc, premierul Dimitri Medvedev susţine că acţiunea din Siria este justificată strict de lupta împotriva terorismului. „Noi ne apărăm. Noi apărăm cetăţenii Federaţiei Ruse de ameninţarea teroristă. Este mai bine să ducem această luptă în afara graniţelor decât să contracarăm terorism în interiorul ţării”, a mai spus premierul rus.

„Vladimir Putin nu face diferenţa între Statul Islamic şi opoziţia sunnită moderată care vrea îndepărtarea lui Assad de la putere. Din perspectiva lui, toţi sunt terorişti, iar această viziune este o reţetă pentru dezastru”, a spus, pe de altă parte, președintele american Barack Obama.

O reacţie dură a venit şi din partea Marii Britanii, prin vocea ministrului apărării, Michael Fallon. „Analizăm unde au loc loviturile în fiecare dimineață. Marea majoritate nu sunt deloc împotriva Statului Islamic. Elementele noastre indică faptul că ei lansează muniţie neghidată asupra sectoarelor frecventate de civili, omorând civili, şi că ei lansează această muniţie împotriva forţelor Armatei Siriene Libere ce luptă contra lui Assad”, a spus ministrul Britanic al Apărării.

Sirienii din România spun că în ipoteza în care Rusia va decide să susţină doar una dintre taberele care luptă în Siria, atunci ţara se va transforma într-un teatru de război fără sfârşit. „Dacă intră Rusia să sprijine o parte împotriva celeilalte, o să fie un război de durată, gen Afganistan. Începe un război asemenea celui din Afganistan în Siria. Nu ştim când se termină şi nimeni nu o să câştige”, spune Mazen Rifai.

Potrivit unei organizaţii nonguvernamentale, citate de Reuters, 39 de civili au murit în urma raidurilor aviaţiei ruse. În plus, ONU a suspendat acţiunile umanitare în această ţară, din cauza intensificării operaţiunilor militare.