Reacția bărbatului care a mâncat banana de 120.000 de dolari: „Îmi place ce am făcut”

Data actualizării: Data publicării:
David Datuna, artistul care a mâncat banana de 120.000 de dolari

Înainte de a mânca, la târgul de artă Art Basel din Miami Beach (Florida), banana lipită cu bandă adezivă pe un perete de artistul italian Maurizio Cattelan şi vândută pentru suma de 120.000 de dolari, artistul performativ David Datuna a aşteptat câteva ore pentru a-i fi foame, după cum a povestit el râzând, după întoarcerea în New York, luni, informează AFP.

Născut la Tbilisi şi stabilit în Statele Unite de 22 de ani, David Datuna s-a mândrit cu acest gest care a provocat senzaţie după ce a publicat pe contul său de Instagram un filmuleţ, intitulat "Artist Flămând", în care poate fi văzut îndreptându-se spre banană, luând-o de pe perete şi mâncând-o sub privirile mirate ale celor prezenţi. "Iubesc operele de artă ale lui Maurizio Cattelan şi ador această instalaţie. Este foarte delicioasă", a scris Datuna în postare.

Deşi această ''performanţă artistică'' i-ar putea aduce probleme legale - chiar dacă banana a fost repede înlocuită cu alta pe peretele galeriei - el s-a lăudat luni în New York că este ''primul artist care a mâncat arta altui artist''. Datuna a indicat că a primit circa ''50.000 de mesaje pe Instagram'', aproape toate de încurajare.

Chiar dacă nu l-a cunoscut niciodată, el a spus că respectă opera lui Maurizio Cattelan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Artistul italian Maurizio Cattelan este cunoscut pentru sculpturile sale mai puţin obişnuite. Una dintre lucrările sale de artă - un vas de toaletă din aur de 18 carate, în valoare de circa 6 milioane de dolari - a ţinut prima pagină a ziarelor în septembrie, când a fost smulsă dintr-un perete şi furată din Palatul Bleinheim din Anglia unde era expusă.

''Este un geniu'', care ''face haz de orice'', a spus Datuna, ''dar îmi place şi ce am făcut eu''.

''Cred că artiştii sunt aici pentru a-i face pe oameni fericiţi, pentru a le face plăcere. Şi asta am făcut eu (...) Atunci, toată lumea aştepta să vadă cum va răspunde Maurizio (Cattelan)''.

David Datuna recunoaşte că publicitatea de care a avut parte în urma prestaţiei sale din Miami nu îi face rău, chiar dacă afirmă că nu are nevoie de ea - el a expus la National Portrait Gallery din Washington, a deschis recent un spaţiu pentru expoziţii în cartierul newyorkez Long Island City şi nu se află la prima sa ''lovitură de stat'' artistică, inclusiv pentru criticarea preşedintelui Donald Trump.

În iunie 2017, după ce preşedintele american a anunţat retragerea Statelor Unite din acordul climatic de la Paris, el a scris ''Trump'' cu litere de gheaţă într-o piaţă newyorkeză importantă pentru a evidenţia, prin topirea gheţii, caracterul efemer al preşedinţiei sale.

Artistul a declarat luni că pregăteşte o ''surpriză'' pentru Super Bowl, marea finală anuală a campionatului de fotbal american, urmărită de aproape 100 de milioane de telespectatori, care va avea loc la 2 februarie la Miami.

Denumită "Comedian", opera de artă vândută pentru 120.000 de dolari consta dintr-o banană cumpărată dintr-un magazin alimentar din Miami şi apoi lipită de un perete folosind bandă adezivă.

Potrivit lui Lucien Terras, unul dintre responsabilii galeriei, prin consumarea bananei, Datuna nu a distrus opera de artă, în condiţiile în care cumpărătorii acesteia au achiziţionat un certificat care le conferă proprietate asupra ideii instalaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri