Sari la conținut
News Alert

Regele Arabiei Saudite, Abdallah, a murit. Pe tron urcă prințul Salman

Noul rege al Arabiei Saudite este Salman ben Abdelaziz al-Saud FOTO: wikipedia.org

La 79 de ani, fratele său, Salman ben Abdelaziz al-Saud, desemnat „prinț moștenitor” încă din iunie 2012, va urca pe tronul puternicei monarhii petroliere. Tot din 2012 el era ministru al Apărării.

Fratele său, Muqrin, în vârstă de 68 de ani, este cel care devine primul în ordinea succesiunii la tron. El a fost desemnat deja „prinț moștenitor” de către noul rege.

Arabia Saudită, prima putere petrolieră a lumii, este unul dintre cei mai importanți aliați ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Analiștii se așteaptă ca noul rege, Salman, să continue politica dusă de fratele său. Imediat după anunțul privind moartea regelui Abdallah, prețul petrolului a crescut.

Președintele Barack Obama i-a adus un omagiu defunctului rege, pe care l-a numit un lider „sincer” și „curajos”.

Cum a fost Abdallah ca rege

Abdallah a preluat puterea după decesul fratelui său Fahd, în 2005, dar de fapt el a fost principalul factor de decizie la Riyad în ultimele decenii, după ce Fahd suferise un atac cerebral, scrie Agerpres.

Spre deosebire de mulți membri ai familiei regale saudite, Abdallah era considerat un musulman sunnit devotat. Sub conducerea sa, Arabia Saudită a menținut relații strânse cu SUA, mai ales în perioada mandatului de președinte al lui George W. Bush.

Arabia Saudită sub conducerea lui Abdallah a susținut lovitura de stat din Egipt din 2013 prin care Frăția Musulmană a pierdut puterea și în urma căreia lider a devenit fostul șef al armatei, Abdel-Fatah al-Sissi.

În privința Siriei, Abdallah a susținut grupările de opoziție, inclusiv unele islamiste, pentru îndepărtarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad, acesta din urmă fiind sprijinit de Iran, cel mai puternic rival regional al Arabiei Saudite.

Abdallah a fost al cincilea fiu al regelui fondator al Arabiei Saudite, Abdulaziz bin Abdulrahman al-Saud, care a avut 34 de fii cu 17 dintre cele 22 de soții ale sale.