Sari la conținut

Rusia va construi dirijabile echipate cu radare antirachetă

 Principalul avantaj al unui dirijabil este suprafaţa mare pe care pot fi montate sisteme antirachetă.

FOTO: Gulliver/Getty Images

"Dirijabilele care se construiesc în prezent în Rusia pot fi dotate cu radare antirachetă", a declarat Vladimir Miheev, expert al companiei ruse KRET.

"Principalul avantaj al unui dirijabil este suprafaţa mare pe care pot fi montate sisteme antirachetă. Astfel, unele dintre aparatele de zbor vor fi folosite pentru necesităţile antibalistice ale armatei. Antenele radarelor antibalistice vor fi instalate pe partea superioară a dirijabilelor. KRET probabil va fi una dintre companiile care vor produce radare de acest tip", a spus Vladimir Miheev.

"Radarele de acest tip vor putea depista rachete balistice intercontinentale şi traiectoriile acestora", adaugă specialistul rus.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin anunţa săptămâna trecută că Rusia va dezvolta, până în anul 2020, un sistem spaţial de avertizare antirachetă.

"Proiectul sistemului de avertizare antirachetă va fi finalizat până în anul 2020, prin lansarea unor sateliţi de avertizare", a declarat Rogozin într-un discurs rostit în Consiliul Federaţiei Ruse, camera superioară a Parlamentului rus. Proiectul va fi implementat de compania de stat Roscosmos.

Rusia a avertizat că va lua măsuri simetrice faţă de proiectul sistemului NATO antirachetă, pe care îl consideră o ameninţare.