Sari la conținut

Singurul soldat american ținut prizonier de talibani a fost eliberat

„Eliberaţi-mă, vă rog! Vă implor să mă aduceţi acasă! Vă rog!”. Acesta a fost apelul disperat al sergentului Bowe Bergdahl, lansat în 2010, dintr-o tabără a talibanilor unde era ţinut ostatic. Soldatul a fost răpit pe 30 iunie 2009 şi de atunci autorităţile americane au tot negociat eliberarea sa.

Bowe Bergdahl era singurul militar al Statelor Unite ţinut în captivitate. În ultimii cinci ani, familia sa a făcut apeluri repetate pentru ca tânărul să fie eliberat.

Anunţul eliberării soldatului american a fost făcut de preşedintele Barack Obama, printr-un comunicat în care a mulţumit emirului Qatarului pentru ajutorul acordat.

Preţul libertăţii sergentului au fost cinci deţinuţi de la Guantanamo, ce au fost transferaţi în Qatar.

Oficialii americani au asigurat că Bowe Bergdahl este în stare bună şi primeşte toate îngrijirile la o bază a Statelor Unite din Afganistan, înainte să fie trimis acasă, într-un orăşel din Idaho