Sari la conținut

Ultimul interviu al lui Boris Nemţov: "Când puterea e concentrată în mâinile unui singur om, totul sfârşeşte cu o catastrofă absolută"

„Cu siguranţă atunci când puterea este concentrată în mâinile unui singur om şi acest om conduce întotdeauna, totul sfârşeşte cu o catastrofă absolută. Absolut! Repet, este o criză prefabricată. Acest lucru este evident dacă te uiţi în jur la cum s-au dezvoltat alte state. Vezi Rusia în criză, în acelaşi timp, în America este o creştere de 4%, China de 7%, Europa de 1,5%”, a spus el.

Boris Nemţov, cel mai înverşunat opozant al lui Vladimir Putin, a fost ucis. Anchetatorii: Asasinatul a fost minuţios planificat

Acesta a fost ultimul interviu pe care Boris Nemţov l-a dat înainte de a fi asasinat. Voia să promoveze Marşul Primăverii, manifestaţia programată pentru mâine împotriva administraţiei lui Vladimir Putin. A făcut apel la oameni să iasă cât mai mulţi în stradă şi a cerut opoziţiei să fie unită în faţa provocărilor venite de la Kremlin:

„Pentru ca această ţară să depăşească această criză sunt necesare reforme politice importante. Ca să spunem lucrurilor pe nume, este nevoie de alegeri oneste cu participarea opoziţiei, abrogarea cenzurii pentru a pune capăt acestei propagande absolut mizerabile şi mincinoase care a dat peste cap şi a mâncat minţile poporului rus”.

Boris Nemţov a fost vicepremier în mandatul lui Boris Elţin, în anii '90, și a fost considerat un posibil succesor al acestuia.

În final, primul preşedinte rus ales liber l-a preferat pe fostul șef al KGB-ului, Vladimir Putin. După ce acesta a ajuns la putere în 2000, Boris Nemțov a devenit unul dintre cei mai activi opozanţi ai preşedintelui. A criticat deseori guvernul şi corupţia larg răspândită. A fost reținut de mai multe ori de forțele de ordine în timpul protestelor, i s-au făcut percheziții și telefoanele i-au fost puse sub ascultare.

Nu a renunţat la luptă şi anul trecut a fost unul dintre cei care au susţinut cu vehemenţă calea proeuropeană adoptată de Ucraina. În plus, s-a declarat împotriva anexării Crimeei de către Rusia:

„Trebuie să spunem nu războiului! Trebuie să spunem stop prostiei! Trebuie să spunem Rusia şi Ucraina fără Putin! Rusia şi Ucraina fără Putin!”

Într-un alt interviu, Boris Nemţov a declarat că se teme de preşedintele rus Vladimir Putin şi nu excludea posibilitatea unui atentat împotriva sa, tocmai din cauza opoziţiei sale faţă de războiul din Ucraina.