Un bărbat și-a tăiat intenționat picioarele, ca să încaseze bani de la asigurări

Data actualizării: Data publicării:
barbat in scaun cu rotile
Un bărbat și-a tăiat intenționat picioarele, ca să încaseze bani de la asigurări FOTO: Shutterstock

Un bărbat din Missouri, SUA, a plătit o persoană care să-i taie ambele picioarele și a simulat un accident de tractor, ca să poate cere bani de la asigurări. Dar i-au scăpat din vedere câteva detalii care, până la urmă, l-au dat de gol.

Biroul șerifului din comitatul Howell s-a confruntat de curând cu acest caz pe care l-a catalogat drept cel mai bizar din istoria instituției. În noiembrie anul trecut, un bărbat în vârstă de 60 de ani din Willow Springs și-a pierdut ambele picioare după ce ar fi suferit un accident de tractor. El a spus că fusese prins de mașina de tuns rotativă care se atașează la tractoare pentru anumite lucrări, potrivit Springfield News.

Însă povestea bărbatului a ridicat suspiciuni încă de la început. În primul rând, el își pierduse literalmente picioarele, pentru că membrele pur și simplu nu au fost de găsit, iar acest fapt a fost primul care a atras atenția. Apoi, medicii au constatat că rănile bărbatului erau prea drepte și era puțin probabil să fi fost cauzate de un fierăstrău. Și, în cele din urmă, bărbatul era paraplegic și nu a putut să explice cum s-a aflat în fața mașinii de tuns.

„Dacă ar fi fost prins de mașina de tuns, ar fi fost o baie de sânge”, a declarat Torey Thompson, locotenent la Biroul Șerifului din Howell pentru sursa citată. „Am mai văzut astfel de accidente și nu a fost deloc așa.”

Polițiștii și medicii chemați la locul accidentului au fost mirați să vadă că bărbatul de 60 de ani avea picioarele legate cu garouri, dar nu a putut să apună cine i le pusese imediat după accident și de ce persoana respectivă nu se afla la fața locului.

Cu toate acestea, poliția a catalogat incidentul drept accident și a continuat cercetările, iar pe parcurs au apărut mai multe detalii ciudate. În final, ofițerii au descoperit că bărbatul l-a plătit pe un individ din Florida să-i taie picioarele cu o secure.

Bărbatul de 60 de ani pusese la punct un plan prin care să încasese bani de la asigurări. Pentru că, oricum, nu-și mai putea folosi picioarele, fiind paraplegic, s-a gândit să și le taie și să însceneze un accident. Cu toate acestea, el nu a mai avut curajul să revendice banii de la compania de asigurări, după ce și-a dat seama că poliția îl suspecta. Prin urmare, el nu va fi pus sub acuzare pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

„A fost un plan prost executat”, a spus Thompson.

Chiar dacă bărbatul nu a putut fi acuzat oficial de fraudă, biroul șerifului l-a acuzat pentru depunerea unui raport fals la poliție. În mod normal, el ar fi fost arestat, însă având în vedere că bărbatul a fost în stare gravă după „accident” și a stat în spital o perioadă îndelungată, biroul șerifului nu a mai emis mandatul de arestare.

La câteva săptămâni după accident, o rudă a găsit picioarele tăiate ascunse într-o magazie și le-a predat autorităților.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri