Sari la conținut

VIDEO. Cel mai mare exercițiu NATO din Est

Paraşutiştii au aterizat lângă Torun, un oraş din nord-vestul Poloniei. Misiunea lor: să securizeze un pod peste fluviul Vistula.

A fost doar primul exerciţiu dintr-un ansamblu de operaţiuni menit să testeze capacitatea trupelor NATO de a apăra flancul estic în cazul unui atac. Sunt angrenaţi în acest complex scenariu militar 31 de mii de soldaţi, cei mai mulţi din Polonia şi Statele Unite.

România participă la Anakonda-16 cu 250 de militari din Forţele Terestre Române şi cu 40 de mijloace tehnice. Exerciţiul multinaţional Anakonda durează 10 zile.

Acest format care include intervenţii pe uscat, pe mare şi în aer, a fost pus în aplicare prima dată în 2006, iar de atunci este organizat la fiecare doi ani. Amploarea celui de acum şi apropierea geografică de Rusia a stârnit neliniştea autorităţilor de la Moscova îngrijorate că această demonstraţie de forţă îi subminează securitatea naţională.

Aceste exerciţii militare bazate pe legende nu contribuie nici la atmosfera de siguranţă, nici la încrederea reciprocă”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Cooperarea statelor de pe limita estică a spaţiului NATO a fost intensificată în 2014, după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea. În plus, Anakonda-16 este ultimul mare test al forţelor aliate înaintea summitului de la Varşovia.