Sari la conținut

VIDEO. Cutremurul de 8,1 din Mexic, filmat într-o clădire cu 10 etaje

Un seism cu magnitudinea de 8,1 (8,4, potrivit unor estimări locale) a zguduit Mexicul şi odată cu el toată America Centrală. Confuzia, teama şi îngrijorarea domnesc pe străzi. Oamenii au ieşit din case în toiul nopţii. Pământul continuă să li se cutremure sub picioare. Patru replici cu magnitudini de peste 5 au avut loc în decurs de o oră şi jumătate.

Sunt cel puțin trei morți și mai mulți răniți, potrivit presei.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu clădiri și statui care se mișcă în timpul cutremurului și cu oameni care ies în fugă din clădiri.

Camerele de supraveghere din imobile au surprins de asemenea momentul seismului. Una dintre ele, amplasată într-o clădire cu 10 etaje, arată cum totul se zguduie și se mișcă.