Mélenchon, liderul stângii radicale, clasat pe locul 3 în alegerile franceze: Voi fi premier, indiferent cine câștigă președinția

Data actualizării: Data publicării:
Melenchon gesticulează
Jean-Luc Melenchon a obținut 22% în primul tur al prezidențialelor, la distanță mică de Marine Le Pen. Foto: Profimedia Images

Jean-Luc Mélenchon, care a obținut locul al treilea în primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, la distanță foarte mică de candidata extremei-drepte, Marine Le Pen, a anunțat că are ca scop obținerea postului de prim-ministru, indiferent de cine va câștiga finala prezidențialelor de duminică și că nu are nicio preferință între a fi șef de guvern într-o președinție Macron sau Le Pen.

„Le cer francezilor să mă aleagă prim-ministru votând pentru o majoritate de Nesupuşi şi de membri ai Uniunii Populare” la alegerile legislative din iunie, a afirmat Mélenchon în primele sale declaraţii după seara zilei de 10 aprilie.

El a strâns 22% dintre sufragii în primul tur, plasându-se în urma preşedintelui în funcţie, Emmanuel Macron, şi a candidatei de extremă-dreaptă Marine Le Pen, care se vor confrunta în turul decisiv.

„Voi fi prim-ministru, nu prin favoarea dlui Macron sau a dnei Le Pen, ci datorită francezilor care m-au ales”, a spus Mélenchon la postul BFMTV, citat de Agerpres.

Apreciind că alegerile legislative din 12 şi 19 iunie vor constitui un „al treilea tur”, Mélenchon vrea să  formeze o alianță cu ecologiştii din EELV şi cu Partidul Comunist Francez: „Îi chem pe toţi cei care vor să se alăture Uniunii Populare să vină alături de noi pentru această frumoasă bătălie”, a spus el.

O coabitare, „dacă ea nu îi convine preşedintelui, el poate să plece, eu nu voi pleca”, a afirmat liderul Franţei Nesupuse, spunând că vrea să fie premier „pentru a-şi aplica programul”.

Mélenchon a mai afirmat că nu are nicio preferinţă între a fi prim-ministru sub o preşedinţie Macron sau o preşedinţie Le Pen, dar a subliniat că „cei doi nu sunt de aceeaşi natură”. Imediat după primul tur, el îşi chemase alegătorii „să nu dea niciun vot dnei Le Pen”, fără însă a îndemna la un vot pentru Macron.

Potrivit lui Mélenchon, „chestiunea de a şti cine este preşedinte” într-o coabitare nu este importantă, dat fiind că „prim-ministrul este acela care semnează decretele”.

Citiți și: Sondaje: Avansul lui Macron în fața lui Le Pen se mărește înaintea scrutinului de duminică din Franța

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri