O companie aeriană ironizează un pasager care s-a plâns că nu are suficient loc în avion: „Vrei să-ți schimbi profilul pe Tinder?”

Data actualizării: Data publicării:
blue seats in economy class passenger section of airplane
O companie aeriană ironizează un pasager care s-a plâns că nu are suficient loc în avion. Foto: Profimedia

Compania aeriană Ryanair a ironizat pe Twitter un pasager care părea să se plângă de spațiul limitat pentru picioare din avion. Schimbul de replici a devenit viral, relatează The Independent.

Pasagerul Steve Merry a postat o fotografie cu genunchii lipiți de scaunul din față, cu legenda: „Am doar 5”7 @Ryanair.” (Am doar 1,73 m, Ryanair).

Compania low-cost a distribuit postarea lui Merry și a ironizat faptul că acesta a pus apostrof dublu, care este de fapt semnul pentru inci, o subdiviziune a piciorului, unitatea de măsură folosită cu precădere în SUA și Marea Britanie.

Ryanair a întrebat: „În cazul ăsta vrei s-ți schimbi profilul pe Tinder?”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dl Merry a răspuns: „Am o personalitate puternică”.

„Te credem, Steve”, a răspuns Ryanair în glumă.

Unii utilizatori de Twitter au contestat plângerea lui Merry cu privire la spațiul pentru picioare.

„Am 5’10” (1,80 m) și încap perfect pe scaun”, a spus un utilizator.

„Dar sunt confuz... Are acea persoană 5,7 inci ?”, a adăugat el, la care Ryanair a răspuns: „Da”.

Ryanair este cunoscută pentru sarcasmul pe rețelele sociale și are o istorie de trolling online. Compania aeriană a ironizat un pasager care că s-a plâns de regulile de check-in, în februarie, spunând: „E greu să fii adult”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri