O nouă criză a refugiaților ar putea să înceapă din Nagorno-Karabah. Separatiștii au început să predea armele

Data publicării:
Civili și militari în Nagorno-Karabah
Situația din Karabah rămâne extrem de dificilă după ofensiva azeră de la mijlocul săptămânii. Foto: Profimedia Images

Separatiștii din regiunea Nagorno-Karabah, aflată sub asaltul armatei azere de la mijlocul săptămânii, sunt așteptați să predea armele începând de sâmbătă, pe baza unui acord de încetare a focului guvernul azer, relatează The Guardian. În același timp, publicația britanică scrie că există temeri că o nouă criză a refugiaților ar putea să înceapă din enclavă, în condițiile în care mii de civili vor să fugă de acolo, acum că azerii au preluat controlul.

Rusia a confirmat că rebelii au început să predea armele de vineri și că procesul va continua și pe parcursul zilelor de weekend. Separatiștii armeni din Karabah au ajuns la un acord cu guvernul azer după o ofensivă rapidă a armatei Azerbaidjanului.

Între timp, Germania a cerut ca drepturile locuitorilor din regiunea muntoasă să fie garantate, pe măsură ce au început să apară îngrijorări la nivel internațional cu privire la situația civililor din Karabah.

Nagorno-Karabah s-a aflat în centrul tensiunilor și violențelor vreme de trei decenii după căderea Uniunii Sovietice, în condițiile în care Armenia și Azerbaidjanul s-au războit constant pentru controlul regiunii.

În jur de 120.000 de etnici armeni locuiesc în Karabah, iar deși acesta este recunoscut internațional ca fiind parte a statului azer, el a fost controlat de un grup de separatiști armeni încă  din 1994.

Luptele au fost marcate de abuzuri de ambele părți, iar acum există temeri că totul ar putea să degenereze într-o nouă criză a refugiaților.

În timpul unei ședințe de guvern la Erevan, premierul armean, Nikol Pașinian, a spus că Armenia este dispusă să-i primească pe etnicii armeni din Karabah, dar că o strămutare în masă a acestora nu se va întâmpla decât dacă viața lor va deveni imposibilă în teritoriu.

Comunitatea internațională a pus presiune pe Azerbaidjan să redeschidă singurul drum care conectează Nagorno-Karabah de Armenia, așa-zisul coridor Lachin. Azerii au impus de luni de o zile o blocadă efectivă a teritoriului.

Separatiștii spun că discută cu azerii în cadrul unor discuții mediate de ruși pentru a organiza proccesul de retragere și de revenire a civililor strămutați.

O purtătoare de cuvânt a separatiștilor declara, vineri, că civilii înfricoșați de lupte se ascund în pivnițe, în timp ce trupele azere ocupă regiunea și că situația este „oribilă”.

Un reporte AFP a relatat că alimentele, apa și medicamentele sunt în cantități insuficiente și că populația este panicată.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri