OMS: Este nerealist să credem că pandemia se va încheia în acest an

Data publicării:
ilustrație planeta pamant sub asaltul pandemic
Noul coronavirus a ucis mai mult de 2,2 milioane de oameni dintr-un total de peste 104 milioane de oameni infectaţi, din populaţia globală de 7,7 miliarde. Foto: Getty Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta.

"Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului. Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii", a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează dpa.

În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat "provocări uriaşe" în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.

"Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii", a afirmat oficialul OMS, citat de Agerpres.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...