Sari la conținut

Prima declarație a fiicei oligarhului ucrainean, care a ucis 5 persoane. Tertipul prin care poate scăpa de închisoare

Alyona Zaitseva, fiica unui miliardar ucrainean, care săptămâna trecută a lovit mortal cu mașina 5 persoane și a rănit alte șase, după ce a trecut pe lumina roșie a semaforului cu o viteză de peste 100 km/oră, ar putea scăpa de închisoare, relatează presa din Ucraina, citată de The Independent

Tânăra în vârstă de 20 de ani a fost reținută de polițiști, iar la tribunal a plâns în hohote, în timp ce tatăl ei a spus că „își cere iertare în genunchi” (Detalii aici).

Zaitseva riscă 10 ani de închisoare, însă ar putea scăpa fără să vadă interiorul unui centru de detenție. Potrivit Vesti Ukraine TV, armata de avocați angajați de Vasily Zaitsev, tatăl tinerei, încearcă să ajungă la o înțelegere cu familiile victimelor. „Din nefericire, banii pot închide gurile aici”, a declarat un expert pentru televiziunea ucraineană. Potrivit acestuia, atât răniții, cât și familiile decedaților pot semna la un notar un acord prin care recunosc că au primit o compensație și că nu vor să depună plângere împotriva șoferiței.

Există și un precedent, în care familia unei persoane accidentate mortal a renunțat la acuzații, în schimba sumei de 1,5 milioane de dolari.

„Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat și pentru că oamenii suferă. Este singurul lucru la care mă gândesc. Sper ca familiile să îi lase pe părinții mei să îi ajute”, a declarat Alyona Zaitseva.

Tânăra de 20 de ani se afla la volanul bolidului ei, un Lexus, când a trecut pe roșu la semafor și a intrat în plin într-un automobil Volkswagen, apoi a ricoșat în mulțimea care traversa regulamentar strada.