MAE: România a interzis survolul aeronavei lui Dmitri Rogozin în spațiul său aerian

Data actualizării: Data publicării:
Dmitry Rogozin

Autoritățile de la București i-au interzis lui Dmitri Rogozin accesul în spațiul aerian românesc, au confirmat surse din Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

rogo
Dmitri Rogozin

La Chișinău, tocmai ce s-au încheiat protestele de pe Aeroportul Internațional, unde, în jurul orei 15:00, se aștepta să aterizeze aeronava în care se află vicepremierul rus, Dmitri Rogozin. 

La protest au luat parte Mișcarea Civică unionistă Tinerii Moldovei, Asociația ODIP și veterani ai războiului de pe Nistru din 1992.

În mai 2014, vicepremierul rus a fost inclus pe lista cu sancţiuni vizând oficialii ruşi impuse de UE ca retaliere la anexarea Crimeei de către Moscova. Printre sancţiunile adoptate se numără şi interzicerea tranzitării spaţiului aerian ale ţărilor membre.

Update 15:15: Avionul în care se află oficialul rus traversează în aceste momente Belarusul, cu destinația Minsk, pentru a fi alimentat cu combustibil, anunță pe Twitter site-ul specializat Flightradar24. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Update 14:30: Aeronava lui Dmitri Rogozin, B737-800 GLP157, ar fi fost întoarsă din drum de autoritățile române și intră în spațiul aerian al Poloniei înapoi spre Belarus, relatează presa din Republica Moldova. 

Zelos promotor al viziunilor neo-imperialiste ale Kremlinului, Dmitri Rogozin, unul dintre cei mai antipatizați oficiali ruși la Chișinău, urmează să participe în regiunea transnistreană la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începutul operațiunii de menținere a păcii pe Nistru.

Potrivit paginii Runway 08, avionul lui Rogozin va tranzita teritoriul României, chiar dacă traversarea i-a fost interzisă. 

17634579_1367359240045356_4429220048963328789_n
Foto: Runaway 08

„Stop Rogozin, armata rusă afară”, se numește evenimentul de pe Facebook legat de protestul de vineri. Participanții vor să împiedice intrarea lui Dmitri Rogozin pe teritoriul Republicii Moldova. 

Pe Aeroportul din Chișinău răsună cântece patriotice românești și o piesă cunoscută din memoria colectică a spațiului pruto-nistrean - „Sus pe malul  Nistrului, paște calul rusului”

Foștii combatanți ai războiului de pe Nistru, arborând steagul României și al Uniunii Europene, poartă coli cu mesajul: „Rogozin, criminal de război”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Deja, pe internet circulă de săptămâna trecută o petiție, lansată de unul dintre experții IDIS „Viitorul”, Rosian Vasiloi, pentru declararea lui Rogozin – numit „sponsor al separatismului” și „susținător deschis al răbzboiului hibrid” - persona non grata în Republica Moldova.

Nu este prima oară când se cere să-i fie impusă o interdicție pe viață vicepremierului rus. La Chișinău, a devenit deja o tradiție ca Dmitri Rogozin - abundent în declarații belicoase și ofensatoare la adresa Republicii Moldova și pasionat de a fi fotografiat alături de arme Kalașnikov și tancuri sovietice - să fie primit pe Aeroport cu acțiuni de protest.

În august 2014, Rogozin avea programată o întâlnire la Chișinău cu ministrul de atunci al Economiei, actual președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Vicepremierul venea însoțit de reprezentanţi ai Serviciului Fitosanitar, Ministerului Economiei, Serviciului Vamal, dar şi ai Ministerului Culturii de la Moscova. Ulterior, aceștia urmau să se deplaseze la Tiraspol, pe fâșia separatistă din stânga Nistrului. Tinerii din Partidul Liberal aveau să îl întâmpine pe Aeroport pe Dmitri Rogozin cu struguri (referire la embargoul rus impus Republicii Moldova), pistoale de jucărie (simbol al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei) şi votcă, antagonic tradiţiei româneşti de a oferi musafirilor pâine şi sare.

Însă momentul „astral” avusese loc cu câteva luni mai devreme, în mai, când Dmitri Rogozin, aflându-se la bordul unui avion care se deplasa Tiraspol spre Rusia, a fost întors din drum şi a aterizat pe Aeroportul din Chişinău. Oficialul rus avea următoarea misiune: să se întoarcă la Moscova cu listele de semnături ale persoanelor care susţineau alipirea regiunii transnistrene la Rusia, peste 185.000 de semnături. Autoritățile de la Chişinău i-au confiscat atunci din avion aproximativ 30.000 de semnături, Rogozin reuşind să se întoarcă în Rusia doar cu 155.000 de semnături.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine