Cum s-a schimbat viața rușilor de rând după impunerea sancțiunilor împotriva invaziei militare declanșate de Putin în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Coadă de oameni la bancomat în Rusia
Moscova nu va mai permite băncilor străine să își vândă afacerile din Rusia, atâta timp cât filialele din străinătate ale băncilor rusești nu pot funcționa normal, a declarat ministrul adjunct al finanțelor, Alexei Moiseev. Foto: Profimedia Images

Rusia a devenit cea mai sancționată țară din lume. Însă, nu doar viața elitei politice sau a oligarhilor putrezi de bogați este afectată de sancțiunile economice impuse de comunitatea internațională ca răspuns la invadarea Ucrainei. Sute de companii din toată lumea s-au retras deja din Rusia și, odată cu creșterea costului alimentelor, medicamentelor și a altor produse de bază, sentimentul de izolare a Rusiei de restul lumii este tot mai pronunțat. Iată cum s-a schimbat viața de zi cu zi a rușilor de rând.

Uleiul de gătit, zahărul și medicamentele – mai scumpe și tot mai greu de găsit

  • Prețurile produselor de bază au crescut, în medie, cu 2,2% în prima săptămână după invazie;
  • Alimentele au suferit cele mai mari creșteri de preț. Pentru a evita problemele de aprovizionare, unele magazine au început să restricționeze vânzarea anumitor categorii de produse;
  • Vânzările de medicamente nu au fost ținta sancțiunilor de până acum, dar pe măsură ce marile comapanii din domeniu își suspendă activitatea, ar putea fi tot mai puține provizii în perioada ce va urma.

Rubla s-a prăbușit de când Rusia a invadat Ucraina, ceea ce a forțat multe magazine să mărească prețurile, scrie BBC. Daria, care locuiește în centrul Moscovei, spune că nu a observat încă rafturi goale în magazine. „Mâncarea nu o să dispară, dar o să devină tot mai scumpă”, spune ea. „Cât de scump, nu îmi pot imagina și, chiar, mă sperie acest gând”.

Ian este cetățean al Uniunii Europene care trăiește și lucrează la Moscova. „Pe 20 februarie, am comandat alimente de 5.500 de ruble (în jur de 57 de euro), iar acum aceeași comandă costă 8.000 de ruble”, spune el. Prețul laptelui aproape că s-a dublat în ultimele două săptămâni, potrivit lui Ian.

Prețurile zahărului și cerealelor erau deja mai mari cu 20% în februarie anul acesta față de aceeași perioadă a anului trecut. TASS, agenția de știri a Rusiei, a declarat că unii comercianți au convenit să limiteze creșterea prețurilor la anumite produse de bază la 5%. Alții restricționează cantitatea unor produse, ca făina, zahărul și uleiul, pe care clienții o pot cumpăra.

Daria și-a făcut provizii. „Am cumpărat 4 kg de cafea, 4 litri de ulei de floarea soarelui, 4 litri de ulei de măsline și 4 sticle de whisky”. În plus, ea a comandat medicamente pentru tensiune pe următoarele 3 luni, însă a observat că unele produse medicale sunt deja mult mai greu de obținut.

Ultimele telefoane inteligente și o ultimă ocazie de a beneficia de produse străine

  • Prețul unor bunuri de larg consum a crescut drastic;
  • Costul telefoanelor de ultimă generație și a televizoarelor a crescut cu peste 10% și o vacanță în Turcia s-a scumpit cu aproape 30%;
  • Mărci importante precum Apple, Ikea și Nike nu își mai vând produsele în Rusia.

Daria s-a grăbit să cumpere laptopuri noi pentru familia ei când a văzut că prețurile sunt în creștere constantă. „La începutul lunii februarie au costat aproximativ 70.000 de ruble (730 de dolari), dar până la sfârșitul lunii au crescut la 100.000 de ruble, suma pe care am plătit-o noi. Apoi, [prețul] s-a urcat la 140.000, înainte ca toate [laptopurile] să se epuizeze în Moscova.”

Familia Dariei nu a cumpărat încărcătoare de iPhone, deși mulți alții au făcut-o deja. Apple a transmis pe data de 2 martie că va opri toate vânzările directe de produse în Rusia. „Probabil ar fi trebuit [să cumpăr]”, spune Daria. Ea mai spune că în ultimul timp a circulat o glumă că toți rușii au acum ultimul iPhone care va mai fi vândut în Rusia vreodată.

Și prețul mașinilor noi a crescut. „Am cumpărat filtre și ulei pentru mașină pentru când va fi nevoie”, spune Daria. „Am reușit să le cumpărăm la prețurile vechi înainte să se dubleze prețul peste noapte”.

Cozi de oameni în Rusia după impunerea sancțiunilor
Evenimentele din ziua de azi aduc aminte de anii '90, când economia Rusiei s-a prăbușit după destrămarea Uniunii Sovietice. „A fost rușinos. Sper să nu se mai ajungă la asta”. Foto: Profimedia Images

Pavel, un lector universitar care trăiește împreună cu soția și cei doi copii ai săi, căuta să își cumpere electrocasnice pentru apartamentul lor din Moscova. În ziua în care a început războiul, a văzut că unele prețuri au crescut cu aproape 30%.

A reușit să cumpere frigider, aragaz, mașină de spălat, ceainic și a comandat un pat și un dulap de la Ikea cu doar o zi înainte de a se închide. Pavel nu crede că prețurile la Ikea s-au schimbat. „Pur și simplu nu au avut timp să mărească prețurile”, glumește Pavel cu tristețe.

Închiderea celor 847 de restaurante McDonald's nu a trecut neobservată de ruși. A fost printre primele companii occidentale care s-au deschis în Uniunea Sovietică în urmă cu 30 de ani.

La câteva ore de la anunț, au apărut mii de reclame ale rușilor care revindeau mâncare din restaurantele sale, la prețuri de până la 10 ori mai mari decât cele obișnuite. „Nuggets și plăcinte cumpărate chiar înainte ca lanțul de restaurante să se închidă. Ultima ta șansă de a gusta fericirea din străinătate”, se spunea într-un mesaj.

Dar, Vladimir, care locuiește în orașul Saratov din sud-vestul Rusiei, spune că încă nu simte impactul sancțiunilor occidentale. „Vatniki (suporterii Kremlinului) nu vor fi afectați de scăderea rublei pentru că nu cumpără mărfuri străine scumpe”.

Pierderea clienților și închiderea serviciilor online

  • Băncile rusești au fost eliminate din sistemul internațional de plăți SWIFT;
  • Visa, Mastercard, American Express, Apple și Google Pay își limitează serviciile în Rusia;
  • Banca centrală a Rusiei spune că economia ar putea scădea cu până la 8%.

„Situația a avut un impact mare asupra afacerii noastre”, spune Natașa, care lucrează la un club de fitness. „Numărul clienților noștri este în scădere. Oamenii ne cer să le rambursăm abonamentul. Și costurile noastre la chirie, echipamente și curățenie au crescut. De când au fost introduse sancțiunile, cheltuielile au crescut în medie cu 30%”.

Natașa anticipează că multe afaceri precum a ei se vor închide. Cei care vor continua se vor strădui să găsească producători ruși care să înlocuiască echipamentele importate.

Ekaterina administrează mai multe școli de limbi străine și spune că sancțiunile i-au făcut deja probleme. „Avem profesori în alte țări pe care nu îi putem plăti pentru că toate rețelele de transfer de bani sunt înghețate. Avem studenți în SUA, Germania și Letonia care nu își pot plăti taxele în conturile noastre. Am găsit soluții ocolitoare, dar, în acest moment, fiecare zi de lucru începe cu stingerea incendiilor provocate de o nouă criză”.

Rusia-cozi
După ce au lovit sancțiunile, rușii au făcut coadă la bancomate. Guvernul rus a impus limite asupra sumelor în valută care pot fi retrase. Colaj foto: Profimedia Images

Ekaterina este îngrijorată de felul în care își va putea gestiona lecțiile internaționale de grup dacă aplicația Zoom va fi blocată și spune că a avut probleme din cauză că platformele sale online erau administrate de o companie din Ucraina.

„Totul s-a oprit imediat, deși am lucrat cu ei de mulți ani. Am fost foarte mulțumiți de ei și de munca lor de calitate. Suntem foarte supărați pentru ei, pentru noi, că suntem cu toții în această situație”, spune Ekaterina.

Natașei îi este greu să se împace cu schimbările. „Aceasta este o criză complet nouă, care ne face pe toți să ne simțim pierduți și nedumeriți. Nu doar în afaceri, ci și în propriile noastre vieți. Pierderea veniturilor, nevoia de a renunța la un întreg mod de viață, legături reduse, inclusiv pe rețelele sociale, imposibilitatea de a călători pentru a-ți vizita familia și prietenii care locuiesc în străinătate. Sunt multe lucruri pe care le-am pierdut deja și pe care nu le-am procesat încă pe deplin.”

Daria spune că o îngrijorează știrile despre pierderea locurilor de muncă pe seama plecării marilor companii internaționale din Rusia. „Până acum nu au avut loc concedieri ale personalului care lucreză în proiectele finanțate de guvern”, spune ea, „dar mi-e tare frică să nu-mi pierd locul de muncă”.

Închideri în mass-media și amintiri din Războiul Rece

  • O nouă lege amenință cu închisoarea pe oricine consideră că a răspândit știri „false” despre invazie;
  • Presa independentă și internațională este supusă unor restricții severe;
  • Peste 13.000 de persoane sunt arestate pentru că protestau împotriva războiului.

Daria îl consideră pe Putin responsabil pentru sancțiuni, dar majoritatea rușilor se informează din știrile din media controlată de stat, care răspândește propaganda anti-ucraineană a Kremlinului.

Mulți oameni îl susțin pe Putin și dau vina pe Occident pentru sancțiuni. Alții nu susțin războiul, dar preferă să rămână tăcuți – pentru ruși este riscant să-și critice liderul.

Guvernele occidentale speră că sancțiunile care s-au acumulat vor afecta atât de mult societatea din Rusia încât acest lucru va determina o schimbare din partea elitei care conduce țara, dar pentru asta s-ar putea să fie nevoie de mult timp.

Părerea conform căreia doar rușii mai înstăriți vor simți efectul sancțiunilor este discutabilă, scrie BBC. Nimeni nu este sigur ce se va întâmpla în continuare, dar consecințele economice sunt de așteptat să fie severe și de lungă durată. Banca centrală a Rusiei a spus că a avut loc o schimbare economică „drastică” de când a început invazia.

Cum s-a schimbat viața rușilor de rând după impunerea sancțiunilor împotriva invaziei militare declanșate de Putin în Ucraina
O nouă lege amenință cu închisoarea pe oricine consideră că a răspândit știri „false” despre invazie. Mai multe posturi de radio și televiziune s-au închis în Rusia din cauza ultimelor restricții impuse de autorități. Foto: Profimedia Images

La prima vedere, s-ar putea să nu îți dai seama ce se întâmplă la Moscova, spune Daria. Cafenelele orașului sunt pline, metroul funcționează, ambuteiajele din centru nu au dispărut. „Asta dacă nu observi protestele, perchezițiile și exodul oamenilor creativi care își fac cunoscută plecarea. Probabil că și mulți alții pleacă în liniște. Asta îmi dă senzația că rămânem fără aer”, spune Daria.

Evenimentele din ziua de azi aduc aminte de anii '90, când economia Rusiei s-a prăbușit după destrămarea Uniunii Sovietice. „A fost interesant să discutăm cu oameni de 30 de ani despre acele vremuri și despre cartelele de rație pe care le aveam pentru mâncare. Aveam cupoane și jetoane pentru a compăra zahăr, unt și vodcă”, spune Daria.

„Îmi amintesc cozile uriașe pentru a cumpăra cârnați. Se iscau adesea certuri zgomotoase legate de vânzarea de produse clienților din afara orașului. A fost rușinos. Sper să nu se mai ajungă la asta”, spune Daria. „Mi-e teamă că vor fi mai multe spargeri și jafuri din cauza creșterii bruște a sărăciei și a pierderii locurilor de muncă.”

Ian spune că nu a observat că viața s-ar schimba în mod drastic și că nu plănuiește să plece din țară. „Familia și munca mea sunt aici. Este foarte greu să încep viața din nou într-un loc nou.”

În 2014, a fost îndemnat să părăsească Rusia după ce l-a criticat pe Putin. Acum, le-a cumpărat bilete de avion și părinților

Cu trei săptămâni înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, Serghei Guriev, un economist rus care a trăit în Rusia cea mai mare parte a vieții, le-a dat telefon părinților care locuiesc la Moscova pentru a-i avertiza despre ce va urma.

„Le-am spus [părinților mei] că sunt de părere că va avea loc un asalt major asupra rublei și că ar trebui să scoată dolari de la bancă”, a spus Guriev într-un interviu pentru NPR. „Le-am mai spus și că trebuie să se gândească să își cumpere medicamente pentru s-ar putea să nu se mai importe.”

Părinții săi l-au ascultat, iar ceea ce se temea Guriev că se va întămpla a avut loc: Rusia a invadat, au urmat sancțiunile și rubla a căzut.

Ukraine Russia conflict: daily life in Lviv, Ukraine
În timp ce rușii stau la coadă să scoată bani de la bancomate, ucrainenii stau la coadă pentru a încerca să iasă din țară și să scape cu viață de bombardamentele armatei ruse. Foto: Profimedia Images

Serghei a știut ce să le zică părinților pentru că Rusia s-a mai confruntat cu un colaps economic în trecut – de două ori în anii '90 și încă o dată în 2014. Atunci a fost momentul în care Guriev a fost „încurajat în mod politicos” să părăsească Rusia din cauză că l-a criticat pe Putin.

Oamenii „au compărat iPhone-uri. Au cumpărat mașini. Cei bogați au cumpărat proprietăți.” După ce au lovit sancțiunile, rușii au făcut coadă la bancomate. Guvernul rus a impus limite asupra sumelor în valută care pot fi retrase. Și, pentru a încerca să evite o panică a oamenilor care vor să își scoată banii din conturi, banca centrală a dublat rata dobânzi la 20%, spunându-le oamenilor că vor face mai mulți bani dacă îi lasă în cont.

„Nu o să fie doar o creștere foarte mică, va fi o recesiune și un nivel de trai scăzut”, a spus economistul. Acum câteva săptămâni, Guriev nu i-a sunat pe părinții săi doar ca să îi avertizeze despre medicamente și valută – le-a cumpărat și bilete fără retur pentru a pleca din Rusia.

Sancțiunile și prăbușirea rublei vor afecta economia Rusiei mulți ani de acum încolo

„Sancțiunile îi vor afecta cel mai mult pe rușii de rând, dar nu vor prăbuși economia Rusiei”, a scris și Serghei Aleksașenko, fostul ministru adjunct de finanțe al Rusiei, pentru Aljazeera.

„Deconectarea celor mai mari bănci de la sistemul de efectuare a plăților către clienți va perturba fluxul de mărfuri, va acumula un deficit pe piața de consum și va accelera inflația”, a scris Aleksașenko. „Unele companii care se ocupă de importul de bunuri în Rusia sau vânzarea de bunuri importate în Rusia ar putea da faliment.”

Rusia Kremlin
La prima vedere, s-ar putea să nu îți dai seama ce se întâmplă la Moscova, spune Daria, locuitoare a capitalei Rusiei. „Asta dacă nu observi protestele, perchezițiile și exodul oamenilor creativi care își fac cunoscută plecarea. Probabil că și mulți alții pleacă în liniște. Asta îmi dă senzația că rămânem fără aer”. Foto: Profimedia Images

„Cetățeanul rus de rând va plăti prețul [sancțiunilor], deoarece veniturile reale ale familiilor se micșorează”, afirmă fostul ministru rus. „Ca de obicei, inflația va lovi cel mai puternic pe cei săraci.”

Prăbușirea rublei în urma sancțiunilor va afecta economia Rusiei pentru mulți ani de acum încolo, potrivit FP. Aceste măsuri, în special cele împotriva băncii centrale, vor face imposibil accesul la rezervele de valută pe care Rusia le-a acumulat în toți acești ani.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri