Sari la conținut

Trump se așteaptă ca Rusia să returneze Crimeea Ucrainei. Reacția Moscovei

Președintele SUA, Donald Trump, a dat de înțeles clar că se așteaptă ca Rusia să returneze Crimeea Ucrainei și să reducă violența în estul acestei țări, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, marți seara, potrivit Reuters.

Summer In The Crimea After It Is Annexed By Russia In 2014

Foto: Guliver/GettyImages

„Președintele Donald Trump a dat de înțeles clar că se așteaptă ca guvernul rus să reducă violențele în Ucraina și să returneze Crimeea”, a insistat Spicer în cadrul conferinței sale de presă cotidiene. „În același timp, el se așteaptă și își dorește să se înțeleagă cu Rusia”, a mai spus acesta.

Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în martie 2014 în urma unui referendum nerecunoscut de către comunitatea internațională, motiv pentru care UE și SUA au instituit sancțiuni împotriva sa, sancțiuni ce au fost extinse și prelungite din cauza sprijinului acordat de Moscova rebelilor separatiști din estul teritoriului ucrainean.

Reacția Moscovei nu s-a lăsat așteptată. Rusia nu va returna Crimeea Ucrainei, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova. „Noi nu returnăm teritoriile noastre. Crimeea este un teritoriu care aparține Federației Ruse”, a insistat ea.

La rândul său, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat că Kremlinul nu intenționează să discute despre integritatea teritorială a Rusiei cu partenerii săi externi.

Totodată, agenția TASS a relatat că statutul Crimeii nu a fost discutat în cadrul convorbirii telefonice dintre Putin și Trump, care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie.

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a reacționat la rândul ei. „Crimeea este parte a Rusiei și orice discuție despre înstrăinarea acesteia din componența Rusiei aduce atingere integrității teritoriale”, a afirmat președintelui Dumei, Viaceslav Volodin, fost adjunct al șefului administrației prezidențiale, citat de agenția de presă TASS.

„Haideți să punem capăt tuturor acestor discuții, examinării diferitelor declarații cu privire la Crimeea! Dar orice discuție despre înstrăinarea teritoriului nostru (și Crimeea este o parte a Rusiei) reprezintă o atingere adusă țării noastre”, a declarat el într-un discurs susținut în Dumă, insistând că orice discuție despre apartenența teritorială a Crimeii este neavenită.

În același timp, deputații ruși așteaptă declarații cu privire la Crimeea direct de la Donald Trump, a spus președintele Dumei, estimând că liderul de la Casa Albă ar trebui să treacă la punerea în aplicare a programului său electoral.

Potrivit oficialului rus, în programul electoral al lui Donald Trump au fost susținute „normalizarea relațiilor cu Rusia, cu China, încetarea acțiunilor militare, lupta împotriva terorismului”.

Consiliul Federației (camera superioară) a reamintit în acest context că peninsula Crimeea este teritoriu rusesc și nu face obiectul niciunui târg între Moscova și Washington.

Kievul a salutat această declarație a purtătorului de cuvânt al Casei Albe, calificând-o drept o „declarație bună”, potrivit Unian.

Sursa: Agerpres