Galerie Foto Sri Lanka va ține funeralii de stat după moarte elefantului sacru Raja

Data publicării:
elefant sri lanka
Sri Lanka este în doliu după moartea elefantului sacru Nadungamuwa Vijaya Raja. Sursa foto: Profimedia Images

Sri Lanka este în doliu după moartea elefantului sacru Nadungamuwa Vijaya Raja, prescurtat Raja, iar pachidermul va primi funeralii de stat. Totodată, elefantul va fi împăiat "pentru a fi păstrat pentru generațiile viitoare", la ordinul președintelui, informează The Guardian.

Nadungamuwa Vijaya Raja era considerat cel mai mare elefant domesticit din Asia și încă de pui s-a aflat printre elefanții "aleși", însărcinați să transporte moaștele budiste sacre în timpul unei parade anuale din Sri Lanka.

După vestea morții sale, la vârsta de 68 de ani, sute de oameni au călătorit pentru a-i vedea trupul la reședința lui de la marginea capitalei Colombo, unde elefantul era acoperit cu un cearceaf alb și flori.

Sri Lanka este în doliu după moartea elefantului sacru Nadungamuwa Vijaya Raja. Sursa foto: Profimedia Images
Sri Lanka este în doliu după moartea elefantului sacru Nadungamuwa Vijaya Raja. Sursa foto: Profimedia Images

Născut în orașul indian Mysore în 1953, potrivit folclorului, Raja a fost unul dintre puii de elefant dăruiți de regele din Mysore unui medic srilankez, drept mulțumire că i-ar fi vindecat o rudă.

Timp de peste zece ani, rolul sacru al lui Raja a fost să transporte să transporte racla în care se află un dinte al lui Buddha în timpul procesiunii din Esala, un pelerinaj religios important din Sri Lanka, țară cu populație majoritar budistă. Potrivit tradiției, doar anumiți elefanți, cu trăsături fizice specifice, pot fi aleși pentru a îndeplini acest rol.

Raja era considerat atât de important încât călătorea însoțit de o gardă personală, iar o unitate militară era desfășurată când realiza marșul său anual de 90 de kilometri.

Președintele Gotabaya Rajapksa l-a calificat pe Raja drept "o comoară națională" și a spus că, odată cu încheiere ritualurilor budiste, cadavrul său va fi încredințat taxidermiștilor, care îl vor împăia. Funeraliile elefantului se vor desfășura cu onoruri de stat.

Raja nu va fi primul elefant sacru care primește acest tratament. Predecesorului lui, denumit tot Raja, a fost și el împăiat după ce a murit la vârsta de 75 de ani și este păstrat în propriul său muzeu.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...