Sari la conținut

ISIS salută alegerea lui Donald Trump

Alegerea lui Donald Trump la Casa Albă îi bucură pe cei mai extravaganţi dintre politicienii planetei. A fost salutată cu entuziasm de Nigel Farage, din Marea Britanie, de Marine Le Pen, din Franţa şi de Viktor Orban, din Ungaria. Lor li s-au alăturat preşedinte cu limbaj foarte liber al Filipinelor, renăscutul liderul naţionalist rus Vladimir Jirinovski şi... gruparea Stat Islamic.

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Pentru cei care nu cred în analogiile biblice sau nu le place când sunt folosite, le spun că ne aflăm în a doua zi după Big Bang şi iată că încă suntem în viaţă. Ce lume minunată! Asta ne arată că democraţia este creativă şi inovatoare.”

Şeful guvernului de la Budapesta este convins că victoria lui Donald Trump anunţă o nouă eră în politica mondială.

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Simt că trăim zile în care putem spune că non-democraţia liberală, în care am trăit timp de 20 de ani, va lua sfârşit şi putem reveni la democraţia reală.”

În altă parte a lumii, un alt lider este mulţumit de apropiata schimbare de la Casa Albă.

Rodrigo Duterte, preşedintele Filipinelor: „Nu vreau să mă mai cert, acum că Trump este noul preşedinte. Aş vrea să îl felicit pe domnul Donald Trump. Să ne trăiască!”

O atitudine complet difertită faţă de modul în care preşedintele Duterte a vorbit despre Statele Unite şi liderul de la Casa Albă în ultimele luni. Liderul de la Manila l-a jignit public adesea pe preşedintele Barack Obama. În ceea ce-l priveşte pe Donald Trump însă, preşedintele filipinez are şi o explicaţie pentru faptul că-l apreciază.

Rodrigo Duterte, preşedintele Filipinelor: „Amândoi înjurăm. Chiar urât de tot! Semănăm foarte mult din punctul ăsta de vedere.”

În Rusia, victoria lui Donald Trump a fost sărbătorită cu mezeluri şi şampanie de liderul ultanaţionalist Vladimir Jirinovski.

Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democratic din Rusia: „Pentru victoria lui Donald Trump! Pentru o nouă politică externă şi internă a SUA! Şi o îmbunătăţire rapidă a relaţiilor dintre Rusia şi Statele Unite. Este un moment istoric pentru că nu s-a mai văzut aşa ceva în ultimii 71 de ani. Pentru victoria lui Donald Trump! Pentru tot ceea ce este bun în Statele Unite!”

Politicienii nu sunt singurii care fie se bucură, fie sunt deranjaţi de apropiata venire a lui Donald Trump la Casa Albă. Jihadiştii din ISIS se felicită pe Internet pentru victoria magnatului, pe care o consideră începutul sfârşitului pentru dominaţia americană în lume. Sunt convinşi că viitorul preşedinte va aduce haos în Statele Unite, ceea ce le va permite să organizeze atacuri teroriste pe teritoriul american şi apoi să preia puterea.