Cu cât s-a vândut păpușa croșetată Bernie Sanders. Creatoarea a donat toți banii

Data actualizării: Data publicării:
Păpușa croșetată Bernie Sanders stând picior peste picior
Păpușa croșetată Bernie Sanders s-a vândut cu peste 20.000 de dolari. Sursa foto: Facebook

O femeie din Texas, care împletește păpuși reprezentând personaje celebre, l-a croșetat și pe Bernie Sanders în celebra ipostază care s-a viralizat pe internet. Păpușa a fost licitată pe internet și s-a vândut cu amețitoarea sumă de 20.300 de dolari. Creatoarea a donat toți banii unei asociații caritabile. 

Senatorul american Bernie Sanders s-a transformat într-o mină de aur după apariția la ceremonia de învestire a președintelui Joe Biden. Celebra poză cu el stând zgribulit pe un scaun, picior peste picior și purtând mănuși croșetate s-a transformat în subiect de meme, în imprimeu pe tricouri și, mai nou, în păpușă.

Tobey King, o femeie din Texas care împletește păpuși reprezentând personaje celebre, nu putea să-l rateze pe Sanders. Ea a croșetat o păpușă care surprinde exact poziția din fotografie, picior peste picior, cu mască și ochelari, cu părul ciufulit, dar mai ales cu mănușile împletite.

„Nu a fost greu să fac mănușile, a trebuit doar să folosesc altă culoare”, a spus ea, potrivit The Guardian.

Păpușa de 23 de centimetri a făcut senzație pe contul de Instagram al lui Tobey, care s-a decis să o vândă pe eBay.  

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Licitația a pornit de la 5,50 dolari, iar Tobey a anunțat că va dona toți banii asociației caritabile Meals on Wheels, care se ocupă de îngrijirea bătrânilor singuri.

Păpușa s-a vândut cu 20.300 de dolari unui cumpărător care a dorit să rămână anonim.

Mai mult, Tobey a scos la vânzare și modelul (tehnica) de creare a păpușii Bernie Sanders, care a fost cumpărat de peste 30.000 de oameni. 

Bernie Sanders a strâns 1,8 milioane de dolari de pe urma fotografiei

Senatorul de Vermont Bernie Sanders a strâns 1,8 milioane de dolari din vânzarea de produse făcute după fotografia cu el la învestirrea noului preşedinte Joe Biden, scrie G4Media.

Tricouri, pulovere şi alte produse au fost puse în vânzare pe site-ul său pe 21 ianuarie, iar stocurile s-au epuizat în 30 de minute. Un nou set de produse adăugate în weekend au fost vândute până luni dimineaţă, precizează un comunicat emis de echipa senatorului.

„Jane (soţia sa - n.r.) şi cu mine suntem impresionaţi de creativitatea arătată de atât de mulţi oameni (…) şi suntem încântaţi să ajutăm locuitorii din Vermont care au nevoie”, a scris Bernie Sanders în comunicat.

bernie sanders
Mănușile senatorului american Bernie Sanders au devenit virale pe rețelele sociale. Foto: Twitter
 
 

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...