Foto Donald Trump a fost dus la spital „pentru câteva zile”
Președintele Donald Trump a fost dus vineri la spitalul militar „Walter Reed” din Washington, la mai puțin de 24 de ore după ce a fost confirmat ca fiind infectat cu coronavirus.
Inițial, informația a venit pe surse, doi oficiali ai administrației sale fiind citați în acest sens de The Washington Post. Ulterior, Casa Albă a confirmat informația și a spus că este o măsură de precauție, dar președintele va sta totuși „câteva zile” în spital.
ACTUALIZARE 8:00 Donald Trump a postat primul mesaj pe Twitter din spital: „Mă simt bine. Așa cred”, a scris președintele SUA, după ce a fost internat la Walter Reed. Mesajul a fost postat aproape de miezul nopții, ora Washingtonului.
În paralel, Casa Albă a anunțat că președintele a început tratamentul cu Remdesivir, un medicament antiviral, și că nu a avut nevoie de oxigen suplimentar.
Anterior, în cursul zilei, lui Trump i se administrase o doză dintr-un medicament experimental pe bază de anticorpi dezvoltat de compania Regeneron. Respectivul medicament se administrează în doză unică și efectul scontat este să ajute sistemul imunitar să lupte cu virusul.
ACTUALIZARE 2:00 Surse citate de CNN spun că președintele s-a speriat când a aflat că are coronavirus și apoi a devenit din ce în ce mai îngrijorat în momentul în care a început să dezvolte simptome.
Președintele a avut vineri febră toată ziua și o tuse, dar în orice caz simptomele sale sunt mai pronunțate decât cele ale primei-doamne, care nu a acuzat decât o durere de cap. Medicii se tem însă că - și din cauza vârstei - starea lui Trump se poate deteriora rapid și de aceea este mai bine să fie internat în spital, sub monitorizare medicală.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
ACTUALIZARE 1:50 Grupul de lucru de la Casa Albă constituit special pentru a se ocupa de epidemia de coronavirus din Statele Unite nu a primit nicio informare despre starea președintelui.
Nici „Comitetul celor 8”, un grup restrâns constituit din principalii lideri ai Congresului, nu a fost informat despre starea de sănătate a lui Donald Trump, a aflat CNN. Comitetul primește în mod normal informații clasificate și este ținut la curent cu chestiunile care țin de securitatea națională.
Donald Trump a ajuns la spital. Primul mesaj pe Twitter
ACTUALIZARE 1:30 Președintele Donald Trump a ajuns la spital.
La scurt timp după aceea, a postat primul său mesaj pe Twitter de când, tot pe Twitter, a anunțat că a fost diagnosticat cu COVID. În mesajul video înregistrat la Casa Albă, președintele apare în picioare, îmbrăcat în costum, pare obosit, cu nasul ușor înfundat, dar dă asigurări că este bine și că merge la spital doar pentru a se asigura că totul „funcționează” bine. Mulțumește publicului pentru susținere și precizează că prima-doamnă, Melania Trump, se simte foarte bine.
ACTUALIZARE 1:20 Elicopterul cu Donald Trump la bord a decolat spre centrul medical Walter Reed.
Președintele a ieșit pe picioarele lui din Casa Albă, în costum și purtând mască. Nu a stat de vorbă cu presa, a făcut doar un semn discret cu mâna și apoi a urcat treptele în elicopter. Mersul i-a fost destul de lent și părea obosit.
Mesajul lui Eric Trump: Rugați-vă cu mine!
Cu puțin timp înainte, fiul său mijlociu, Eric Trump, a postat un mesaj pe Twitter în care le cerea susținătorilor să se roage împreună cu el și dădea asigurări că președintele este „un adevărat luptător”.
Și Ivanka Trump, fiica președintelui, a postat un mesaj pe Twitter în care își numește tatăl „luptător” și este sigură că va birui boala.
Între timp, fostul președinte Barack Obama, predecesorul lui Donald Trump la Casa Albă, i-a transmis urări de însănătoșire grabnică. La fel și soții Clinton, alți locatari de la Casa Albă.
De asemenea, stafful de campanie a lui Joe Biden, contracandidatul democrat al președintelui Donald Trump în alegerile din 3 noiembrie, a îndepărtat toate mesajele negative folosite împotriva șefului Casei Albe.
ACTUALIZARE 0:30 Elicopterul Marine One a aterizat pe peluza Casei Albe, pentru a-l transporta pe președinte la spital:
„Președintele Trump are un moral bun, are simptome ușoare și a lucrat toată ziua”, a declarat secretara sa de presă, Kayleigh McEnany. Ea a confirmat că președintele va fi dus în scurt timp la centrul medical Walter Reed, dar a precizat că este dintr-o „precauție extremă”, la recomandarea medicului său personal și a experților medicali. Președintele va lucra „în următoarele zile” din biroul prezidențial pe care îl are amenajat în spital, a mai purtătoarea de cuvânt.
În ciuda asigurărilor că președintele a lucrat toată dimineața și că se simte bine, Donald Trump nu a fost deloc activ pe Twitter, în condițiile în care postează des pe rețeaua socială.
Potrivit The New York Times, șeful Casei Albe a început să dezvolte vineri simptome - o tuse, febră ușoară și nas înfundat.
Un medicament experimental, pe bază de anticorpi
Potrivit presei americane, președintele a primit un medicament experimental pe bază de anticorpi, care până acum nu a fost testat decât pe 270 de persoane. Acest medicament, aflat încă în faza de testare, este dezvoltat de compania Regeneron Pharmaceuticals Inc. și se bazează pe combinația dintre doi anticorpi monoclonali.
Președintelui i s-a administrat intravenos o singură doză, de 8 grame, ceea ce, potrivit experților, ar putea indica faptul că starea președintelui este mai gravă decât se spune.
Un oficial al companiei a declarat pentru CNN că în mod normal o singură doză din acest medicament ar trebui să fie suficientă pentru a-și face efectul.
Adrian Popp, medic român din Statele Unite, a declarat la Digi24 că această doză este destul de mare și ar putea indica faptul că președintele are o formă de pneumonie sau un început de insuficiență respiratorie. Medicamentul nu a fost validat încă pe piața americană și nu este la dispoziția spitalelor, ci este experimentat numai în cadrul unor studii clinice. Sunt posibile excepții și autorizarea lui individuală, așa cum a fost în cazul lui Donald Trump, printr-o procedură specială numită „compassionate use”.
Compania Regeneron a dezvoltat în trecut un tratament eficient împotriva Ebola folosind o abordare similară.
Medicul personal al lui Donald Trump, dr. Sean Conley, a spus că medicamentul experimental i s-a administrat președintelui ca măsură de precauție, iar Donald Trump ia oricum zilnic zinc, vitamina D, un antiacid (famotidină), melatonină (pentru a îmbunătăți calitatea somnului) și aspirină. Niciunul dintre aceste medicamente nu și-au dovedit eficiența împotriva COVID, ci sunt medicamente care mai degrabă au rol în întreținerea zilnică a organismului, mai ales după o anumită vârstă.
Donald Trump are 74 de ani și este supraponderal.
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News