Proteste în California, după un nou incident dubios implicând poliția

Data publicării:
sacramento

Au fost proteste vineri seară la Sacramento, în Statele Unite. Sute de oameni au luat atitudine în ceea ce pare un nou caz de abuz comis de poliţie.

Un tânăr de culoare suspect de furt a fost împuşcat deşi nu era înarmat. Comunitatea s-a revoltat după ce un raport independent a contrazis mărturia poliţiştilor care au intervenit. Agenţii spuseseră că au tras pentru că bărbatul a încercat să-i atace. Dar autopsia dovedeşte că suspectul a fost împuşcat de şase ori în spate, aşadar nici măcar nu era întors către ei. Mai mult, după ce a fost împuşcat a mai trăit aproximativ 10 minute, dar nimeni nu i-a acordat primul ajutor. Incidentul s-a produs acum două săptămâni, dar autorităţile n-au venit cu nicio concluzie din anchetă.

Mai multe proteste sunt anunţate pentru ziua de sâmbătă, după ce autopsia lui Stephon Clark a contrazis explicaţia poliţiei, relatează News.ro

Vineri, mulţi dintre protestatari, purtând măşti negre, au scandat „Shoot us down, we shut you down” (Ne împuşcaţi, vă reducem la tăcere, n.r.) şi au proferat injurii la adresa poliţiei.

Peste 80 de poliţişti şi ofiţeri ai California Highway Patrol au blocat accesul protestatarilor pe o autostradă.

Moartea lui Clark, în vârstă de 22 de ani, este cea mai recentă dintr-o lungă serie de incidente în care a fost implicată poliţia americană şi care au generat de mai multe ori proteste în SUA.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Clark - tatăl a doi copii - a fost împuşcat în curtea casei bunicilor lui de către politiştii care au răspuns unui apel potrivit căruia cineva ar sparge geamurile. Poliţia a transmis că agenţii care au tras 20 de focuri de armă spre bărbat se temeau că el este înarmat. Mai târziu s-a descoperit că tânărul ţinea un telefon mobil.  Autorităţile au spus că Clark se îndrepta ameninţător spre poliţişti, astfel aceştia au deschis focul. O autopsie făcută independent arată însă că niciunul dintre cele opt gloanţe nu l-a atins pe bărbat din faţă, ceea ce contrazice versiunea evenimentelor spusă de poliţie. Clark a fost împuşcat de şase ori în spate, o dată într-o parte şi încă o dată în picior, potrivit raportului.

Poliţia din Sacramento a transmis într-un comunicat că nu comentează cazul până ce nu îi parvin rezultatele autopsiei oficiale.

În Sacramento au avut loc mai multe demonstraţii paşnice, după moartea lui Clark. La înmormântarea care a avut loc joi, pastorul Al Sharpton a spus: „Îi vom face pe Donald Trump şi întreaga lume să trateze problema comportamentului greşit al poliţiei”. Ceremonia a avut loc la o biserică din Sacramento la o zi după ce purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a spus că incidentul este „o problemă locală”. Procurorul general al Californiei, Xavier Becerra, a spus că ancheta va fi monitorizată.

Un alt protest este planificat în Sacramento, sâmbătă, la prânz, şi va fi condus de fostul baschetbalist Matt Barnes, au anunţat organizatorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”