Sari la conținut

SUA distrug armament chimic rămas din Al Doilea Război Mondial și Vietnam

Statele Unite au început să distrugă un stoc de armament chimic - inclusiv gaz muştar şi bombe cu fosfor - care datează din al Doilea Război Mondial, lăsat în Panama, au anunţat autorităţile panameze, relatează AFP, preluată de News.ro.

americani

Foto: Guliver/GettyImages

„Operaţiunea de distrugere a armelor chimice situate pe Insula San Jose a început la jumătatea lui septembrie”, a anunţat directoarea însărcinată cu Afaceri Juridice în cadrul Ministerului panamez de Externe Farah Urrutia.

Această operaţiune - finanţată de Washington şi care se desfăşoară sub egida Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC) - vizează să distrugă opt bombe depistate în 2002 de acest organism.

Pe această insulă de la Oceanul Pacific, cu o suprafaţă de 44 de kilometri pătraţi, armata americană ar fi realizat teste cu gaz muştar, fosfor şi alte produse de acest tip în vederea unei eventuale folosiri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi al Războiului din Vietnam.

Cele două ţări discutau de ani de zile în contradictoriu cu privire la soarta acestor bombe, a căror distrugere a fost întârziată din cauza problemelor de finanţare de către americani.