Cel puțin șapte oameni au murit și 140 au fost răniți în Sudan după ce armata a deschis focul împotriva protestatarilor

Data actualizării: Data publicării:
Soldați stau pe un vehicul și privesc spre protestatari în Sudan
Armata a înlăturat de la putere guvernul civil al Sudanului, în contextul unei crize politice profunde în această țară africană. Foto: Profimedia Images

Cel puțin șapte oameni au murit iar alți 140 au fost răniți în Sudan, după ce armata a deschis focul împotriva protestatarilor adunați să denunțe lovitura de stat militară de luni, relatează BBC și Reuters.

Un oficial al Ministerului Sănătății a declarat că șapte persoane au fost ucise de focuri de armă și 140 au fost rănite în confruntările dintre soldați și protestatari.

Oamenii au ieșit în stradă după ce armata a arestat membrii civili ai guvernului de tranziție și a proclamat o dictatură militară, luni. Conform informațiilor din presa internațională, soldații au mers din casă în casă pentru a aresta organizatorii locali ai protestelor.

La venirea nopții, luni, o mulțime de oameni încă se afla pe străzile capitalei Khartoum, dar și în alte orașe mari, cerând revenirea la putere a unui guvern civil.

Un protestatar rănit le-a spus reporterilor că a fost împușcat în picior în apropiere de sediul armatei. Martorii și răniții spun că soldații au folosit grenade paralizante înainte de a deschide focul asupra lor.

„Doi oameni au murit, i-am văzut cu ochii mei”, a spus Al-Tayeb Mohamed Ahmed. Uniunea Medicilor din Sudan și Ministerul Informațiilor au confirmat decesele.

Imagini din spitalele din Sudan arată oameni răniți grav, cu haine însângerate. Chiar și în aceste condiții, protestele continuă, iar demonstranții au blocat drumuri cu cărămizi și cauciucuri incendiate. Aeroportul din Khartoum a fost închis, iar internetul și telefonia tăiate.

Lovitura de stat a fost condamnată de liderii lumii occidentale, dar și de ONU, iar SUA a blocat ajutoare de 700 de milioane de dolari destinate Sudanului.

Sudanul este măcinat de tensiuni profunde între autoritățile civile și militare care, până la lovitura de stat au împărțit puterea într-un aranjament de guvernare comună din 2019, de când l-au dat jos de la putere pe dictatorul Omar al-Bashir. Acesta a fost înlăturat de la conducerea țării după 30 de ani.

Situația a fost înrăutățită de o presupusă tentativă de lovitură de stat, atribuită susținătorilor lui al-Bashir, aceasta fiind dejucată în septembrie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...