Ucrainenii care trăiesc pe teritoriul ocupat de Rusia sunt forţaţi să obțină cetăţenia rusă. Ce se întâmplă cu cei care refuză

Data actualizării: Data publicării:
proteste ale ucrainenilor
Ucrainenii care trăiesc pe teritoriul ocupat de forţele ruse sunt forţaţi să dobândească cetăţenia rusă. FOTO: Profimedia Images

Ucrainenii care trăiesc pe teritoriul ocupat de forţele ruse sunt forţaţi să dobândească cetăţenia rusă, în caz contrar riscând să se confruntă cu represalii dure, inclusiv posibilitatea de a fi deportaţi sau arestaţi, conform unei cercetări susţinute de autorităţile americane, dată publicităţii miercuri, informează Reuters.

Cercetătorii de la Universitatea Yale susţin că locuitorii din regiunile Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie sunt vizaţi de un efort sistematic de deposedare de identitatea ucraineană, parte a planului Moscovei de a-şi afirma autoritatea.

O serie de decrete semnate de preşedintele rus Vladimir Putin îi obligă pe ucraineni să obţină paşapoarte ruseşti, ceea ce încalcă dreptul internaţional umanitar, se arată în raport.

Kremlinul a negat în mod constant acuzaţiile de crime de război din partea forţelor care au participat la o "operaţie militară specială", despre care susţine că a fost lansată pentru a denazifica Ucraina şi a proteja Rusia.

Prim-ministrul rus Mihail Mişustin a declarat în mai că Moscova a acordat paşapoarte pentru aproape 1,5 milioane de persoane care locuiesc în părţile anexate ale regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson din octombrie anul trecut.

Cei care nu depun cereri pentru obținerea cetățeniei ruse se confruntă cu represalii dure

Ucrainenii de pe teritoriul ocupat care nu depun cereri pentru dobândirea cetăţeniei ruse „sunt supuşi ameninţărilor, intimidării, restricţiilor privind ajutorul umanitar şi nevoile de bază şi posibil detenţiei sau deportării, toate menite să îi forţeze să devină cetăţeni ruşi”, se arată în raport.

„Ceea ce este îngrijorător aici este că reprezintă, practic, o încălcare a Convenţiilor de la Haga şi Geneva. Este (un fenomen) foarte răspândit şi în curs de desfăşurare”, a declarat directorul executiv Nathaniel Raymond de la Laboratorul de cercetare umanitară din cadrul Şcolii de Sănătate Publică Yale. 

Ucrainenii din zonele aflate sub controlul Rusiei nu au de ales decât să accepte un paşaport rusesc dacă vor să supravieţuiască sau se confruntă cu posibilitatea detenţiei şi, după cum a documentat echipa, cu deportarea în Rusia dacă nu se conformează", a spus Raymond.

Răspunderea revine Kremlinului, iar preşedintele Putin a fost inculpat pentru crime de război de către Curtea Penală Internaţională (CPI) sub acuzaţia de deportare a copiilor ucraineni şi autorităţi de ocupaţie, a adăugat el.

Kremlinul a spus că decizia CPI de a emite un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus este un semn al "ostilităţii clare" care există la adresa Rusiei şi a lui Vladimir Putin personal.

Raportul a fost publicat ca parte a programului Observator al conflictelor, cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA şi a fost realizat de partenerul de cercetare Laboratorul de cercetare umanitară din cadrul Şcolii de Sănătate Publică Yale.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri