Sari la conținut

Cele mai periculoase zone seismice din Europa

Cel mai puternic cutremur care a zguduit în ultimii 30 de ani centrul Italiei a stârnit teamă nu doar în regiunile direct afectate. Localnicii din Roma au simţit şi ei unda de şoc, deşi sunt la peste 130 de kilometri de epicentru. Monumente vechi de două mii de ani s-au fisurat, printre care faimosul Coloseum şi mai multe biserici. Între timp, în zona distrusă din munţii Apenini, pompierii scormonesc în continuare printre ruine. Au găsit animale încă în viaţă şi au reuşit să salveze opere de artă din capele năruite de seisme.

Conul vulcanic care îi îngrijorează pe experţi se numeşte acum muntele Albano şi în craterul uriaş se află unul dintre cele mai frumoase lacuri din Italia, iar pe unul dintre versanţi este Castel Gandolfo, reşedinţa de vară a papilor. Nimeni nu ştie când a erupt vulcanul ultima oară, pentru că nu există date istorice. Specialiştii atrag totuşi atenţia că mai multe aşa-zise camere vulcanice din apropierea Romei încep să se umple cu magmă, iar muntele Albano se ridică anual cu 3 milimetri.

Departe de îngrijorările celor de la Roma, sus în munţi, echipele de intervenţie patrulează printre ruinele din Norcia şi caută orice semn de viaţă printre dărâmături. Din fericire, oamenii au fost evacuaţi din zonele nesigure, dar în urma lor au rămas multe animale domestice abandonate. Salvatorii au reuşit să salveze o pisică, pe care, după ce s-au asigurat că este întreagă, au pus-o într-o cuşcă specială pentru a fi dusă stăpânei sale.

Tot în Norcia a avut loc o operaţiune de salvare a unui căţel, care era îngropat aproape complet în moloz. Salvatorii au dat la o parte resturile din jurul câinelui - foarte slăbit după ce a stat captiv mai bine de 24 de ore. După câteva minute, căţelul a fost eliberat şi a fost preluat de o echipă de veterinari.

De asemenea, pompierii au reuşit să recupereze din bisericile şi casele demolate statui sau picturi valoroase.

Întrebarea care îi macină pe locuitori - şi nu numai - e aceeaşi: va mai veni un alt seism puternic? Da, spun specialiştii italieni, care au evidenţiat cele mai periculoase regiuni seismice din Europa, printre care se numără şi România, unde în decursul anilor au fost înregistraţi peste o mie de morţi în urma mişcărilor telurice.

În Europa vedem că Turcia şi Grecia sunt regiuni seismice. Italia a avut 130.000 de morţi în cutremure, Grecia cu o mie, iar Turcia, care nu este în Uniunea Europeană, dar depăşim problema politică în acest moment, cu 19.000 de morţi”, relatează skytg24.it.

Pentru a demonstra cât de afectată este scoarţa terestră din pricina cutremurelor, seismologii au realizat o simulare pe calculator în care sunt punctate cu roşu toate seismele cu magnitudine mai mare de 5,5, iar cu galben sunt oraşele cu peste un milion de locuitori. Se vede că regiunile cele mai afectate sunt sudul şi estul Europei, Asia centrală, regiunea munţilor Himalaya, Asia de sud-est, toate regiunile de coastă ale Pacificului şi mijlocul Atlanticului de la nord la sud.