Sari la conținut
News Alert

Donald Tusk: „Hitchcock a fost cel care a regizat Brexit”

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat pe Twitter că a avut o discuţie telefonică „bună” cu Theresa May, după ce aceasta a convocat alegeri generale, şi a comparat evoluţia situaţiei din Regatul Unit cu un scenariu semnat de Alfred Hitchcock, relatează Reuters, citat de News.ro.

donald tusk - GettyImages - 9 oct

Donald Tusk Foto: Guliver/GettyImages

De asemenea, fostul premier polonez a asemănat noua evoluţie din saga Brexit cu un scenariu de film scris de Alfred Hitchcok. „Hitchcock a fost cel care a regizat Brexit: prima dată un cutremur, apoi tensiunea creşte”.

Tusk a făcut referire a la o declaraţie care îi aparţine legendei cinematografiei, potrivit căreia un film bun “ar trebui să începă cu un cutremur şi să fie urmat de tensiune în creştere”.

Liderii europeni, cu excepţia premierului britanic Theresa May, vor organiza un summit pe 29 aprilie, la care ar urma să aprobe strategia de negociere a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, în 2019.

Negocierile în sine nu vor începe, probabil, înainte de luna iunie.

Comisia Europeană a afirmat că vrea ca discuţiile să se încheie până în octombrie 2018, cel târziu, pentru ca Parlamentele naţionale şi European să aibă timp să aprobe tratatul său tratatele până în martie 2019, când Londra ar trebui să iasă din blocul comunitar.

Premierul Theresa May a convocat marţi alegeri anticipate, ce ar urma să aibă loc pe 8 iunie. Ea va depune în Parlament o moţiune în acest sens, ce va trebui aprobată de două treimi dintre aleşi.