Sari la conținut

EBOLA. Fratele infirmierei infectate în Spania a fost concediat

 Infirmiera infectată cu Ebola este internată la spitalul Carlos al III-lea din Madrid 

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

Decizia patronului de a-l concedia pe Jose Ramon Romero a surprins pe toată lumea, mai ales că acesta a declarat că nu s-a întâlnit cu sora sa din luna august anul acesta, relatează corespondentul Digi24 la Madrid.

SPANIA. Starea infirmierei infectate cu Ebola s-a deteriorat

Jose Ramon Romero a criticat public responsabilii din sistemul sanitar din Spania pentru că nu au oferit informații și pregătirea necesară celor care i-au tratat pe primii doi bolnavi de Ebola. Fratele infirmierei îi acuză și pe politicieni că vor să concentreze responsabilitatea pentru situatia actuala doar asupra surorii sale.

Pe de altă parte, președintele comunității Madrid, Ignacio Gonzalez, a recunoscut că afirmațiile făcute de un consilier pentru sănătate au fost deplasate. Acesta din urmă declarase zilele trecute că infirmiera infectată poartă toată vina pentru situația actuală acuzând-o că ar fi mințit. Consilierul a mai spus că aceasta nu avea nevoie de studii universitare pentru a învăța să se dezechipeze de costumul special cu care a intrat în salonul unde era tratat ultimul bolnav de Ebola.