Sari la conținut

Emil Hurezeanu: Pericolul ieșirii Greciei din zona euro este mai mic decât în 2009

„Nu cred că șocul despărțirii de Europa este obligatoriu. S-a mai diminuat povestea ruperii europene. Pericolul plecării Greciei din eurozonă este mai mic acum decât în 2009. Și, cu toate acestea, cred că occidentalii nu-i vor lăsa pe greci să plece. Nici nu merită. Merită să stea alături de noi până la capăt. Sau alături de francezi, englezi, că nu sunt egalii noștri”, a declarat Emil Hurezeanu.

Nici măcar ai germanilor. Dacă vezi care au fost pensiile și salariile în Grecia ani de zile, în comparație cu Germania, te întrebi: cine produce tehnologie performantă și muncește de dimineața până seara?”, a adăugat Emil Hurezeanu.

Grecia mai poate rezista opt săptămâni fără sprijin financiar internaţional, consideră analiştii Bloomberg, potrivit cărora statul elen va reuşi să îşi respecte prin forţe proprii obligaţiile financiare pe parcursul lunii iunie, dar va rămâne fără bani la începutul lunii iulie.

Analiştii Bloomberg au ajuns la concluzia că băncile din Grecia deţin suficiente garanţii pentru a primi în continuare fonduri de urgenţă din partea Băncii Centrale Europene (BCE) timp de opt săptămâni, cu condiţia ca membrii instituţiei să nu înăsprească termenii finanţării.

Totodată, veniturile fiscale vor permite Guvernului să reziste o perioadă similară, dar o rată de 3,5 miliarde de euro datorată BCE, scadentă pe 20 iulie, ar putea fi capătul drumului, afirmă analiştii Bloomberg.