Sari la conținut
News Alert

Germania sfidează Turcia. Parlamentul german recunoaşte genocidul armean

Cancelarul german Angela Merkel a susţinut această rezoluţie dar nu a votat. Înaintea sesiunii de la Berlin, mai mulţi parlamentari germani au primit mesaje de ameninţare din partea asociaţiilor turcilor din Germania, în care erau acuzaţi de trădare.

Germania este un aliat loial al Turciei. Noi considerăm Germania drept piatra de temelie a Uniunii Europene, drept locomotiva acestui bloc. Prin urmare, sperăm ca Germania să nu facă o astfel de mutare iraţională. Acesta este un test suprem al prieteniei din partea Germaniei. Aceasta nu este problema noastră şi nici a Germaniei. Dar ei (n.red. - germanii) au 3,5 milioane de votanţi turci în ţara lor. 3,5 milioane de turci”, a declarat Binali Yildirim, premierul Turciei.

Istoricii spun că peste un milion și jumătate de armeni au fost ucişi de armata turcă în urmă cu mai mult de 100 de ani, însă turcii susţin că numărul victimelor a fost mult mai mic.

Peste 20 de state au recunoscut genocidul armean în timp ce autorităţile de la Ankara ameninţă că relaţiile dintre cele două state vor avea de suferit.