Sari la conținut

Marea Britanie, aproape de o înțelegere privind rămânerea în UE

Angela Merkel crede că referendumul de ieșire a Marii Britanii din UE este o greșeala strategică, au declarat oficialii germani pentru Bloomberg. Însă și condițiile pentru a rămâne sunt greu de îngurgitat.

Cea mai delicată problemă e cerința Marii Britanii de a nu mai oferi ajutoare sociale cetățenilor altor state UE, iar Germania, în mod special, vede asta ca un gest de discriminare.

David Cameron cere și reguli care să protejeze țările care nu au euro împotriva legilor care le-ar putea favoriza pe cele ce au intrat în uniunea monetară. Inamicul aici e Franța, care crede că englezii vor de fapt drept de veto pentru a bloca reglementările UE asupra city-ului londonez.

În același timp, premierul englez vrea ca statele membre să nu își mai transfere suveranitatea la Bruxelles și să aibă o putere mai mare în atacarea legislației venite de acolo. Însă pentru țări precum Belgia, care vor o uniune și mai închegată, propunerile sună mai degrabă a plan de sabotaj asupra întregului proiect european.

Pentru fiecare dintre aceste cerințe trebuie să muncim mult, dar cred că suntem acum pe drumul către un acord. Ce contează e să avem un acord cu substanță, nu un acord rapid. Dacă vom reuși asta vom schimba fundamental relația Marii Britanii cu Uniunea Europeană și vom răspunde îngrijorărilor pe care le au cetățenii britanici”, a declarat David Cameron.

Însă în cele mai multe sondaje, britanicii spun că vor să rămână în UE, nu să plece. Diferențele dintre tabere sunt însă mici, lucru care explică și ardoarea cu care David Cameron își negociază cerințele cu șefii statelor colege în uniune.

Azi, premierul se întâlnelte cu Angela Merkel pentru a patra oară de la realegerea lui în mai anul trecut. După Germania, va merge în Ungaria.

În noiembrie a mers în Austria, bifând prima vizită a unui premier britanic în ultimii 30 de ani, iar în decembrie a venit în prima vizită oficială la București. Mai toate capitalele europene au fost luate la rând și rezultatele au apărut rapid.

Polonia, țara care trimite cei mai mulți imigranți în Marea Britanie, spune că ar accepta ca polonezii să nu mai primească ajutoare acolo dacă englezii ar susține lărgirea prezenței NATO în Polonia.

La fel, un partid înfrățit cu Uniunea Creștin-Democrată a Angelei Merkel respinge interdicția de patru ani la ajutoare pentru cetățenii din afara Marii Britanii, dar ar accepta un termen de un an.

Maria Britanie ar putea ajunge la o înțelegere cu Europa luna următoare, în vreme ce un referendum ar trebui să aibă loc până la finele lui 2017.