Sari la conținut

Președintele Ucrainei, la summitul UE. Liderii europeni ar putea impune noi sancțiuni Rusiei

Invitarea preşedintelui ucrainean la reuniunea de la Bruxelles reprezintă un nou semn de sprijin al forului comunitar pentru fosta republică sovietică în faţa agresiunii Rusiei.

De altfel, Petro Poroşenko a fost invitat special să se adreseze liderilor Uniunii Europene în legătură cu situația din Ucraina. Discursul ar urma să aibă loc la deschiderea summitului șefilor de stat și de guvern ai UE, care va începe la ora 17.00, ora României.

Uniunea Europeană ar putea adopta astăzi noi sancţiuni împotriva Rusiei, după ce în urmă cu trei zile, Ucraina a acuzat Moscova de invazie. Atunci, două coloane de vehicule militare şi aproximativ o mie de soldaţi ruşi au trecut graniţa şi au ajutat separatiştii să preia controlul unui oraş de la Marea Azov.

România este reprezentată la summit de peşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, vineri, la întâlnirea cu diplomaţii români, că armata din Ucraina este în dificultate şi că, dacă statele UE şi statele NATO nu vor trece rapid la sprijinirea ei cu echipamentele necesare cu care să facă faţă Federaţiei Ruse, şansele guvernului de la Kiev de a pune sub control estul Ucrainei devin iluzorii.

Statele democratice trebuie să depăşească momentul declaraţiilor de bune intenţii. Cred că armata ucraineană s-a săturat de câte căşti şi arme neletale le-au fost trimise. E timpul, dacă vrem să ajutăm democraţia din Ucraina, dacă vrem să dăm o şansă poporului ucrainean, trebuie să acţionăm la fel ca şi Federaţia Rusă”, a precizat Traian Băsescu, la întâlnirea anuală cu ambasadorii români.

Şeful statului a mai precizat că trebuie puse la dispoziţia armatei ucrainene „orice mijloace” necesare pentru a o ajuta „în această luptă care poate deveni inegală”.

Totodată, Traian Băsescu a spus că nivelul de sancţiuni împotriva Rusiei trebuie reevaluat, poziţie pe care România o va susţine, sâmbătă, la Consiliul European.