Sari la conținut

Profilul atacatorului din Munchen. Ministrul german de interne: Este posibil să se fi convertit la creştinism, îl chema David

David Ali Sonboly era fiul unor iranieni care au primit azil în Germania la sfârşitul anilor '90. Locuia împreună cu mama, vânzătoare, şi tatăl, şofer de taxi, într-un complex de locuinţe sociale din Munchen.

Este născut în Germania. Probabil că este musulman şiit, nu sunnit. Pe de altă parte, prenumele David nu se potriveşte, verificăm dacă nu cumva s-a convertit la creştinism, avem indicii că este posibil. Potrivit părinţilor lui, nu era deloc religios”, a declarat Thomas de Maiziere, ministrul german de interne.

David Ali Sonboly studia la o şcoală profesională, dar nu se descurca prea bine şi dădea vina pentru asta pe colegii lui arabi şi turci, care îl tachinau neîncetat.

Coincidență sau nu, trei dintre victimele sale sunt de origine turcă, trei proveneau din familii din Kosovo, iar o alta era de origine greacă.

Băiatul nu vorbea aproape cu nimeni şi petrecea ore în şir în faţa computerului, cu jocuri video violente. Folosea porecla „Psycho” pe internet şi imaginea lui Anders Breivik drept fotografie de profil la Whatsapp. Ca şi Beivik, a folosit un pistol Glock 17 în timpul atacului. Îl admira şi pe tânărul german de 17 ani care a ucis 16 oameni la o şcoală din Stuttgart în 2009.

Raluca Lunculescu, trimis special Digi24 la Munchen: „Anchetatorii germani au pus cap la cap informaţiile, încercând să contureze profilul atacatorului de 18 ani. Rămân totuşi multe semne de întrebare: avea sau nu probleme psihice, urma sau nu un tratament medicamentos şi, poate cel mai important, cum şi de unde a reuşit să facă rost de un pistol şi de 300 de gloanţe?”

Potrivit presei, pistolul şi l-a cumpărat probabil ilegal (avea numărul de serie șters) din cei 90 de euro pe lună pe care îi câştiga împărţind ziare.

Între timp, scena atacului a devenit loc de pelerinaj.

Un bărbat a avut puterea să vină acolo unde fiul lui şi-a trăit ultimele clipe: „El era fiul meu. Avea 21 de ani”.

„Doi băieţi care locuiau lângă noi au fost împuşcaţi aici şi au murit. Tragic, îngrozitor! Aveau 15 ani... De asta am venit. Locuim aici, ştim centrul. Credeam că nouă nu ni se poate întâmpla, dar avem şi noi nebunii noştri”, spune o femeie.

Şapte dintre cei nouă oameni ucişi de Sonboly sunt adolescenţi, cei mai tineri având 14 ani.

Atacatorul şi-a ales deliberat victimele dintre adolescenţi. I-a adunat pe tineri după ce a publicat un anunţ pe Facebook, de pe un cont piratat, în care spunea că la fast-foodul de lângă centrul comercial Olympia sunt reduceri.

Citiţi şi:

Atacul armat din Munchen. Desfăşurarea evenimentelor