Sari la conținut

VIDEO. Putin, primit de Macron la Versailles

Emmanuel Macron l-a primit astăzi la Versailles pe omologul său rus, Vladimir Putin, care devine astfel primul lider străin care îl vizitează pe noul preşedinte al Franţei. Oficial, călătoria lui Vladimir Putin la Paris are oficial ca scop celebrarea a 300 de ani de relaţii diplomatice franco-ruse.

colaj macron putin getty

Foto: Gulliver/GettyImages

ACTUALIZARE 15.20.Vladimir Putin a ajuns la Versailles, unde are o întrevedere cu președintele francez.

__________________________________________________________________________________________________________________

În campania electorală, Emmanuel Macron a acuzat Rusia că a susţinut-o pe Marine Le Pen, iar noul preşedinte francez promite că la prima sa întâlnire cu liderul de la Kremlin va avea o discuție fără menajamente.

Macron, care și-a început mandatul de președinte în urmă cu două săptămâni, consideră însă că dialogul cu Rusia este vital pentru rezolvarea unor dispute internaționale. Totuși, și pe plan extern relațiile franco-ruse sunt marcate de neîncredere, în condițiile în care Parisul și Moscova sprijină tabere opuse în războiul civil din Siria și au divergențe în ceea ce privește conflictul din Ucraina.

Abia întors de la întâlnirea cu omologii săi din NATO, de la Bruxelles, și de la summitul G7 din Sicilia, Emmanuel Macron îl primește pe Vladimir Putin nu la Elysee, ci la Versailles. Se va folosi, scrie Reuters, de o expoziție pe tema țarului Petru cel Mare, găzduită de fostul palat regal, pentru a încerca un nou start pentru relațiile franco-ruse.

Este indispensabil dialogul cu Rusia, pentru că sunt câteva teme internaționale care nu vor fi rezolvate fără un dialog lipsit de menajamente”, a declarat președintele francez. „Voi fi exigent în dialogul meu cu Rusia”, a declarat reporterilor președintele în vârstă de 39 de ani la sfârșitul summitului G7 de sâmbătă, unde liderii occidentali au căzut de acord să ia în considerare noi măsuri împotriva Moscovei, dacă situația din Ucraina nu se îmbunătățește.

Relațiile dintre Paris și Moscova s-au deteriorat progresiv în timpul mandatului fostului președinte Francois Hollande. Vladimir Putin și-a anulat o vizită pe care o planificase în Franța în octombrie anul trecut, după ce Hollande a spus că îl primește doar dacă discută despre Siria.

În timpul campaniei electorale, Macron a spus că sprijină extinderea sancțiunilor internaționale impuse Rusiei, dacă nu sunt progrese în implementarea acordului de pace pentru estul Ucrainei. De când a fost ales, însă, Macron pare să-și mai fi domolit retorica la adresa Rusiei, notează Reuters, deși a spus, după prima conversație telefonică pe care a avut-o cu președintele Putin, că încă au „poziții divergente”. Macron spune că prioritatea sa în Siria este înfrângerea grupării Stat Islamic, ceea ce rezonează cu obiectivele lui Putin. Iar surse diplomatice spun că Macron este mai deschis spre dialog, după ce timp de mai mulți ani poziția Franței a părut inflexibilă, făcând dificil un compromis.