Sari la conținut

Reuters: Partidele tradiționale austriece încep să preia idei din viziunea extremei-drepte

Chiar dacă formațiunea austriacă de extremă dreapta Partidul Libertății (FPOe) nu va reuși să acceadă la guvernare după alegerile legislative din 15 octombrie, viziunea sa împotriva imigrației se regăsește deja în programul actualului executiv de la Viena, condus de o coaliție între social-democrați și conservatori, comentează duminică agenția Reuters, preluată de Agerpres.

parlamentul austriac -lp

Parlamentul de la Viena | Foto: Digi24

Popularitatea formațiunii FPOe a crescut substanțial în anul 2015, când Austria s-a confruntat cu valul masiv de migranți veniți din afara Europei. Majoritatea și-au continuat drumul către Germania, Suedia și alte țări vest-europene, dar circa 90.000 dintre ei au rămas totuși în Austria, cifră echivalentă cu 1% din populația acestei țări.

Prin urmare, confruntate cu scăderea popularității, cele două partide tradiționale care au dominat scena politică austriacă în întreaga perioadă postbelică și conduc actuala coaliție guvernamentală, respectiv Partidul Popular (OeVP) și Partidul Social-Democrat (SPOe) al cancelarului Christian Kern, au preluat din abordarea extremei-drepte și au adoptat măsuri de protecție a frontierelor și de combatere a migrației, cerând totodată partenerilor europeni să procedeze în mod similar.

''Ambele partide de guvernământ sunt cam la fel ca FPOe (...) Nu chiar identice cu FPOe, dar granița dintre ele a devenit foarte fluidă'', cele două partide tradiționale încercând astfel să recupereze voturile pierdute în favoarea extremei-drepte, explică analistul politic local Anton Pelinka.

O primă ilustrare a acestei schimbări de politică a fost conflictul diplomatic cu Italia, țară unde aproximativ 90.000 de migranți africani au debarcat de la începutul anului. După ce ministrul austriac al apărării a amenințat că va trimite armata la graniță dacă autoritățile italiene nu vor putea opri plecarea acestora mai departe către alte țări europene, ambasadorul Austriei la Roma a fost convocat de MAE italian pentru a i se înainta un protest.

Între timp, formațiunea OeVP și noul ei lider în vârstă de numai 30 de ani, ministrul de externe Sebastian Kurz, a preluat conducerea în sondaje, după ce acesta din urmă și-a axat discursul politic pe respingerea migranților și a cerut Uniunii Europene ca migranții salvați pe Mediterana să nu mai fie aduși în Europa, ci retrimiși în țările lor din Africa.

Anterior el a pledat și pentru închiderea grădinițelor musulmane, pe care le-a descris, la fel ca FPOe, drept un embrion al creării unor viitoare ''societăți paralele'' în Austria.

Această ultimă idee nu a fost însă agreată de cancelarul social-democrat, Christian Kern. În schimb, acesta din urmă a propus miercuri Uniunii Europene un plan concret pentru ''a recăpăta controlul asupra migrației'' și pentru o diminuare rapidă a sosirilor migranților din Africa.

Totuși, planul avansat de Kern pune accentul mai mult pe măsuri economice de descurajare a migrației — întrucât majoritatea celor sosiți în Europa sunt migranți economici—, una dintre propuneri fiind acordarea de facilități angajatorilor din Austria care creează locuri de muncă pentru cetățenii austrieci aflați în șomaj.

Pe de altă parte, SPOe nu mai exclude posibilitatea unei coaliții guvernamentale cu FPOe, deși în ultimii 30 de ani social-democrații au prezentat o astfel de alianță ca fiind de neconceput.

''În prezent avem partide populiste puternice în Franța, Germania, Olanda (...) Nu mai este un fenomen care să afecteze doar Austria. Acum putem colabora cu aceste partide cu mai multă încredere'', argumentează sub acoperirea anonimatului un reprezentant al social-democraților austrieci.