Sari la conținut

Serghei Lavrov: Transnistria are dreptul să-și decidă singură viitorul, dacă Moldova e absorbită de altă țară

Serghei Lavrov a vorbit despre Transnistria la o conferință organizată de partidul Rusia Unită FOTO: mid.ru

„Sper foarte mult ca UE să-şi dea seama ce daune ar provoca o posibilă repetare a scenariului ucrainean, pentru că au aceleaşi planuri pentru Moldova şi Transnistria", a afirmat Lavrov la o lecţie deschisă în cadrul proiectului „Universitatea civilă”, organizată de partidul de guvernământ "Rusia Unită".

Ministrul Serghei Lavrov a acuzat Ucraina că ar încerca să modifice principiile fundamentale ale procesului de reglementare în conflictul transnistrean în favoarea autorităților de la Chişinău, într-un moment în care Republica Moldova este pe punctul de a se îndrepta într-o direcţie nedemocratică.

În aceeaşi dezbatere, Serghei Lavrov a mai afirmat că regiunea transnistreană trebuie să-şi decidă singură şi în mod independent viitorul în cazul în care Republica Moldova renunță la neutralitate. „Toate părțile au ajuns la înțelegerea - şi aceasta a fost una dintre principalele condiții ale iniţierii formatului 5+2, că, dacă Republica Moldova îşi pierde suveranitatea, este absorbită de o altă țară, sau îşi schimbă statutul de stat neutru, în acest caz transnistrenii au tot dreptul să-şi decidă propriul viitor. Totodată, noi vom apăra această poziție de bază", a declarat Lavrov, potrivit agenţiei Interfax, citată de Unimedia.

Moscova speră că autoritățile de la Chișinău nu vor împiedica Transnistria să dezvolte relații cu Uniunea Economică Euroasiatică și cu Uniunea Vamală și că nu vor încerca să interfereze în acest proces, a mai spus Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti.

Totuși, ministrul a recunoscut că statutul actual al Transnistriei nu-i permite acestui teritoriu să adere nici la Uniunea Vamală, nici la cea Euroasiatică. Conform memorandumului din 1997, Transnistria are dreptul de a desfășura o activitate economică de liber schimb, ceea ce înseamnă un comerț liber și legături de investiții cu Rusia și Europa, a explicat Lavrov.

De asemenea, şeful diplomației ruse a criticat eforturile unor politicieni moldoveni, fără a-i numi, de a schimba Constituția Republicii Moldova pentru a renunța la neutralitate. El a atras atenția că „apar multe semne de întrebare în legătură cu suveranitatea şi independența Moldovei, având în vedere declarațiile politicienilor români potrivit cărora Moldova se va uni mai devreme sau mai târziu cu patria-mamă, şi poziția unor lideri moldoveni care spun cam acelaşi lucru", potrivit postului Europa Liberă, care citează Interfax.

Declaraţiile ministrului rus de Externe intervin în condiţiile în care unii politicieni de la Chişinău s-au pronunţat în favoarea renunţării la statutul de neutralitate a Republicii Moldova, prevăzut în Constituţie, şi a aderării la NATO, pe fondul crizei din Ucraina. Premierul Iurie Leancă a asigurat, însă, într-un interviu acordat în septembrie agenţiei Itar-Tass, că Republica Moldova îşi va păstra statutul de neutralitate şi nu intenţionează să adere la NATO.