Sari la conținut

VIDEO. Cum erau spionați americanii de NSA

CIA nu este prima agenția americană de informații care este implicată într-un scandal de proporții cu privire la activitățile de spionaj. În 2013, un colaborator al Agenției Naționale de Securitate (NSA), acum celebrul Edward Snowden, a povestit lumii întregi cum NSA strângea înregistrările telefonice a milioane de americani. Furnizorul de telefonie era obligat prin ordin judecătoresc să predea aceste înregistrări zilnic. Şi nu erau vizaţi doar oameni asupra cărora planau suspiciuni. Informaţiile au fost adunate la grămadă, de la aproape toţi abonaţii. Mai mult, Snowden a dezvăluit că NSA a monitorizat serverele a nouă mari companii, între care Google, Facebook, Skype, Yahoo şi Microsoft pentru a urmări toate comunicările online. Iar supravegherea nu s-a limitat la utilizatorii americani. NSA ar fi accesat computere din China, dar şi telefoanele a milioane de francezi. Cum a procedat NSA. Jurnaliştii de la The Guardian au explicat operaţiunea de spionaj.

Acum, că aproape toată lumea este online, conectată într-un fel sau altul, spionii nu mai supraveghează doar unu, doi băieţi răi. În schimb, guvernul britanic şi cel american au adunat o cantitate uriaşă de informaţii despre lucrurile pe care le facem cu telefoanele noastre şi pe Internet.

Cum procedează? Sunt două modalităţi principale prin care au acces la aceste informaţii. O cale este să colaboreze cu companiile care gestionează aceste sisteme şi să acceseze cablurile vitale pentru transmiterea informaţiei. Apoi, caută prin acest munte de date pe care le adună şi toate mesajele sunt stocate în baze de date enorme. Cealaltă tehnică presupune folosirea relaţiilor pe care le au cu unele companii, pentru a avea acces la email-uri, mesaje sau alte informaţii direct din serverele din SUA.

Ce fac cu aceste date? Agenţiile de spionaj aruncă mare parte din conţinut. Îl păstrează timp de trei zile, apoi sterg tot ce nu are legătură cu vreo ţintă vizată. Totuşi, cu meta-datele e altceva: cine a trimis mesajul, cui l-a trimis, când a fost trimis, dar şi alte informaţii. Agenţiile păstrează aproape toate meta-datele pe care le obţin timp de o lună în Marea Britanie şi până la un an în SUA. Aceste informaţii le permit să construiască profilurile a milioane de oameni. Cine cu cine vorbeşte, cine pe cine cunoaşte, dar, la nevoie, şi unde se află oamenii.

Aceste dezvăluiri nasc multe întrebări. Care este balanţa între dreptul nostru la intimitate şi responsabilitatea autorităţilor de a ne proteja? Acum, că ştii că eşti urmărit, cum îţi schimbă acest lucru comportamentul, modul în care vorbeşti cu prietenii şi cât de multă încredere mai ai în lumea din jurul tău?

Aceste dezvăluiri au schimbat percepţia asupra Internetului pentru totdeauna. Mai are intimitatea un viitor în mediul online?