Sari la conținut
News Alert

Zboruri europene și transatlantice, afectate de o problemă la sistemul de bagaje de pe Heathrow

Cel mai mare aeroport din Europa, Heathrow, a anunțat joi că sistemul de preluare și transport al bagajelor de cală la două dintre terminalele sale este defect, ceea ce afectează pasagerii mai multor zboruri europene și transatlantice, transmit Reuters și BBC.

„Heathrow întâmpină în prezent o problemă la sistemele de bagaje, care afectează companiile aeriene cu zboruri de pe terminalele 3 și 5. Celelalte terminale nu sunt afectate'', se arată într-o declarație a aeroportului londonez, potrivit Agerpres.

Potrivit BBC, sunt afectate zborurile către Europa și SUA ale companiilor aeriene British Airways, Iberia și American Airlines.

Administrația aeroportului Heathrow investighează cauzele acestei disfuncționalități și va încerca să refacă sistemul operațional cât mai curând posibil.

Conform BBC, pasagerii au fost sfătuiți să transporte obiectele importante în bagajul de cabină.

Incidentul de joi survine după trei săptămâni de la o problemă în alimentarea electrică a sistemului IT al companiei British Airways, care a afectat, în minivacanța de Rusalii, 75.000 de pasageri ai unor zboruri cu plecare de pe aeroportul Heathrow