Un bărbat a câștigat la loterie 1 milion de dolari, cu un loz primit cadou de la un prieten

Data publicării:
amrican care a castigat la loterie
Bărbatul și-a revendicat premiul de 1 milion de dolari în bani cash. Foto: CNN

Un bărbat din Massachusetts, SUA, care se află în perioada de recuperare după o operație pe cord deschis, a câștigat la loterie un premiu în valoare de 1 milion de dolari. Lozul răzuibil câștigător îi fusese oferit cadou de un prieten, la scurt timp după intervenția dificilă la care a fost supus, relatează CNN.

Alexander McLeish a primit trei lozuri răzuibile alături de o urare de însănătoșire de la un prieten, la începutul acestei luni.

În timp ce răzuia primele trei litere de pe biletul cu cuvinte încrucișate, a văzut primul indiciu că ar putea fi un loz norocos. Și-a văzut inițialele: A, W și M. Ulterior, avea să vadă scris cuvântul "inima" pe rândul de jos al puzzle-ului de pe loz. Bărbatul a ajuns să câștige al doilea premiu principal pus în joc, 1 milion de dolari. 

loz castigator
Lozul câștigător care i-a adus unui american 1 milion de dolari. Foto: CNN

Potrivit unui comunicat de presă al Loteriei de stat din Massachusetts, există doar 10 câștigători în total pentru acea sumă pe lozul care costă 20 de dolari. Premiul principal este de 5 milioane de dolari.

Primul semn de noroc pe biletul câștigător au fost inițialele lui McLeish, mai scrie sursa citată. Nu a fost prima dată când McLeish a câștigat cu un bilet oferit de prietenul său. În urmă cu câțiva ani, a câștigat 1.000 de dolari la un bilet de loterie pe care i l-a oferit același prieten, de ziua lui, potrivit oficialilor loteriei.

Americanul și-a revendicat vineri premiul de 1 milion de dolari și a ales opțiunea în numerar. După eliminarea taxelor, el a primit în mână 650.000 de dolari, potrivit comunicatului transmis de reprezentanții loteriei, citați de CNN.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri