Un nou atac într-o școală din Belgrad. O fostă elevă a rănit cu un cuțit o fată și un profesor

Data actualizării: Data publicării:
Blurred pupils rushing moving in the hallway corridor of a secondary comprehensive school, Wales UK
Foto: Profimedia Images

Un nou atac într-o școală din Belgrad. O fostă elevă a rănit un profesor și o altă fată care învăța într-un liceu privat. 

O fată în vârstă de 16 ani a rănit cu un cuțit o elevă de 15 ani și un profesor în vârstă de 43 de ani care a încercat să o oprească la liceul privat Ruđer Bošković din Belgrad, potrivit telegraf.rs. 

Persoanele vătămate nu aveau răni serioase, fiind tăiate pe mâini, potrivit publicației citate.

Atacatoarea, care ar fi fost exmatriculată în urmă cu câteva luni de zile din liceu, a folosit un cuțit de bucătărie. 

Școala a fost evacuată iar fosta elevă este arestată.

Un băiat în vârstă de 13 ani a deschis focul, miercuri, într-o școală din centrul Belgradului, provocând moartea a cel puțin nouă persoane, printre care elevi și un gardian. Adolescentul și părinții lui au fost arestați.

Sârbii îi plâng pe cei 8 copii uciși la școală de un coleg și cer autorităților să-și asume răspunderea pentru tragedie. Joi, în fața școlii din Belgrad s-au strâns părinții și profesorii victimelor, îndurerați de atacul care a îngrozit Serbia și lumea întreagă.

Între timp, alte 3 incidente au avut loc astăzi în şcolile din Serbia. O persoană anonimă a trimis o listă cu elevii pe care se presupune că ar dori să-i omoare. Un tânăr a amenințat pe rețelele de socializare cu un masacru într-o altă școală. Și, poate cel mai grav, la școala unde a avut loc masacrul un copil a scos un pistol din plastic şi l-a îndreptat spre colegi - chiar în timpul momentelor de reculegere.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri