Video Uriașă operațiune de salvare după ce un bloc de 12 etaje de lângă Miami Beach s-a prăbușit parțial în timpul nopții

Data actualizării: Data publicării:
cladire prabusita miami
O clădire cu 12 etaje de lângă Miami Beach s-a prăbușit parțial în timpul nopții. FOTO: Twitter Miami Beach Police

O clădire cu 12 etaje de lângă Miami Beach s-a prăbușit parțial în timpul nopții. O uriașă operațiune de salvare este în desfășurare pentru salvarea persoanelor prinse sub dărâmături.

Imaginile surprinse la locul tragediei, în Surfside, la nord de Miami Beach, arată o grămadă uriașă de moloz după prăbușirea unei părți însemnate a clădirii, scrie BBC.

Presa a transmis că sunt persoane rănite și că 80 de echipaje de intervenție au fost trimise la fața locului. La operațiunea de salvare participă și polițiști.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu au fost transmise încă cifre oficiale privind numărul răniților, dar potrivit presei din Miami, un pompier aflat la fața locului ar fi spus că este vorba despre mai multe victime.

ABC News a transmis că cel puțin opt oameni au fost duși la spital. Un reporter al Associated Press a scris pe Twitter că are informații că o femeie a murit și că un băiat în vârstă de 10 ani a fost salvat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În clădirea cu 12 etaje erau 100 de apartamente.

locatie-cladire-miami-bbc
O clădire cu 12 etaje de lângă Miami Beach s-a prăbușit parțial în timpul nopții. FOTO: BBC

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri