Val de căldură extremă în Pakistan. Temperaturile ar putea ajunge la 50 de grade

Data publicării:
canicula in pakistan
ONU a transmis marţi că omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri mai intense de caniculă. FOTO: Profimedia Images

Pakistanul se pregăteşte pentru un val de căldură cu temperaturi aşteptate să urce până la 50 de grade Celsius în cea mai populată provincie a ţării, unde oamenii au fost rugaţi să rămână în case, informează DPA, citată de Agerpres.

„Se aşteaptă ca temperaturile să urce până la 50 de grade Celsius în sudul Punjab-ului şi în unele zone din Sindh. Publicul este sfătuit să evite expunerea inutilă la lumina directă a soarelui”, a declarat marţi pentru DPA meteorologul şef Sardar Sarfraz.

Temperaturile în zonele nordice, unde se află peste 7.000 de gheţari, sunt aşteptate să fie cu două până la patru grade Celsius peste normal.

Căldura sufocantă va continua să persiste până sâmbătă.

O serie de ploi premergătoare musonului sunt aşteptate pentru sfârşitul săptămânii, a declarat Sarfraz. Cu toate acestea, spre deosebire de anul trecut, Pakistanul se aşteaptă în acest an la ploi musonice mai slabe cantitativ decât în mod normal, a adăugat el.

Peste 1.700 de persoane au murit şi peste 33 de milioane au fost afectate de inundaţiile devastatoare provocate de ploile musonice anul trecut.

Săptămâna trecută, zeci de mii de persoane au fost evacuate în Pakistan şi India în aşteptarea ciclonului Biparjoy.

De asemenea, India se confruntă cu un val de căldură toridă care a dus la moartea a zeci de persoane în ultimele zile.

Pakistanul este responsabil pentru mai puţin de 1% din emisiile globale de carbon, dar se numără printre primele 10 naţiuni cele mai vulnerabile la schimbările climatice.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...