Încă un bărbat împuşcat de poliţişti după o urmărire în trafic, în Prahova

Data actualizării: Data publicării:
politisti 1
Ehipaj de poliție aflat în misiune. Foto: INQUAM Photos/Bogdan Ioan Buda

Un tânăr de 23 de ani a fost împușcat în picior de polițiști, după o urmărire în trafic, în județul Prahova. Șoferul în mașina căruia se afla a refuzat să oprească la semnalele agenților.

Este al doilea incident de acest fel, după ce în urmă cu doar câteva zile un alt bărbat a fost împușcat de polițiști. Mai multe echipaje au urmărit atunci în trafic un șofer, din județul Iași până în Botoșani, și au încercat să îl oprească. Acesta a vrut să intre cu mașina în echipajele de poliție, care au tras spre mașină, după mai multe focuri de avertisment. Șoferul a murit, iar o anchetă a fost deschisă în acest caz.

În situația petrecută în Prahova, poliţiştii au fost nevoiţi să execute focuri în plan vertical după ce tânărul l-a ameninţat pe unul dintre agenți cu un obiect tăietor-înţepător, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

IPJ Prahova a informat că vineri seara, în jurul orei 23,30, un echipaj de poliţie din Vălenii de Munte a fost sesizat cu privire la faptul că un conducător auto ce se deplasa pe direcţia Ploieşti către Vălenii de Munte se află la volan, posibil sub influenţa alcoolului, reprezentând un pericol pentru traficul rutier.

"Întrucât la ieşirea din oraşul Vălenii de Munte, conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul poliţistului rutier, s-a procedat la urmărirea autoturismului atât de către acesta, cât şi de un alt echipaj de poliţie aflat în serviciu. La intrarea în localitatea Poiana Copăceni, comuna Gura Vitioarei, conducătorul auto urmărit a intrat în coliziune cu un cap de pod, iar din autoturism au coborât iniţial 5 persoane apoi o şasea persoană, un bărbat în vârstă de 23 de ani, care l-a ameninţat pe primul poliţist ajuns la autoturismul urmărit cu un obiect tăietor-înţepător. Întrucât după somarea verbală acesta nu a renunţat la acţiune, poliţistul a executat somaţie legală şi patru focuri de avertisment în plan vertical, dar bărbatul a continuat acţiunea de ameninţare. A fost executat foc în direcţia membrelor inferioare, bărbatul fiind rănit la picioare", au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

Aceeaşi sursă afirmă că împreună cu colegii din celălalt echipaj de poliţie, 4 din cei 5 bărbaţi coborâţi iniţial din autoturismul urmărit au fost imobilizaţi. Conducătorul autoturismului a reușit să fugă, dar a fost prins ulterior de oamenii legii. La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. Acesta a fost sancționat contravențional pentru 4 abateri la regimul rutier, fiindu-i reținut și permisul de conducere.

Și în acest caz a fost deschisă o anchetă, fiind informat şi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Veronica", rolul pe care s-au „bătut" două fetițe. De ce a purtat perucă mica eroină a filmului?
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...