Foto "Pentru cei ce vor urma". Ce scrie în mesajul descoperit într-o sticlă, printre ruinele unei școli din Bistrița-Năsăud

Data publicării:
capsula timpului
Școala din Lușca / documentul istoric găsit printre ruine. Sursa foto: colaj mesager24.ro

Un mesaj vechi de 84 de ani a fost descoperit într-o sticlă, printre ruinele zidurilor unei școli din Bistrița-Năsăud. În biletul găsit de un localnic și datat 9 mai 1939 se vorbește despre ctitorii instituției de învățământ, dar și despre vremurile tulburi ale începuturilor celui De-al Doilea Război Mondial. "Capsula timpului" va fi donată Muzeului Grăniceresc Năsăudean, scriu jurnaliștii de la Mesager24.

Documentul scris pentru viitor a fost găsit vineri, 1 septembrie 2023, de un localnic din Lușca, astăzi un cartier al orașului Năsăud. Era băgat într-o sticlă rătăcită printre zidurile dărăpănate ale fostei școli din comună scrie sursa citată. În mesajul semnat de trei oameni ai vremii și datat 9 mai 1939 se vorbește despre eforturile de a ridica școala, despre granițele României, dar și despre frământările oamenilor cu doar 4 luni înainte de izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial.

document scoala nasaud
Documentul, datat 9 mai 1939, a fost găsit într-o sticlă, printre ruinele școlii din Lușca, Năsăud. Sursa foto: mesager24.ro

Transcrierea integrală a mesajului:

"Pentru cetitori
S-au făcut aceste litere pentru cetitori, cu ocazia edificării Școalei primare din comuna Lușca, jud. Năsăud, în anul 1939, luna Mai. Școala s-a făcut sub conducerea domnului învățător Pop Anton, de 28 de ani, născut în comuna Romuli, jud. Năsăud, și domiciliat ca învățătoriu în comuna Lușca. În acest an a funcționat ca preot onor. Ioan Vălean, ca primar Ioan Pop, care și-au dat tot concursul pentru edificarea școalei.

Primăvara acestui an a fost săcetoasă și tulbure din cauza frământărilor externe ocupând Germania, sub conducerea lui Hitler, Ceho-Slovacia și vrând să ocupe și parte din Polonia.

România este cuprinsă în prezent între hotarele de la Nistru pân' la Tisa și din Hotin până la Marea Neagră sub domnia regelui Carol al II-lea și prim-ministru Armand Călinescu.

Transmitem acelora care vor ruina aceste ziduri ca să le facă mai mari urările noastre de bine și să păstreze numele nostru care, cu muncă grea, a ridicat aceste ziduri într-o comună cu 120 de fumuri și 600 de suflete.

Pentru cei ce vor urma,
Lușca la 9 mai 1939

Semnat,
Pop Anton - învățător; Ioan Vălean - preot; indescifrabil - notar”

Documentul istoric, o adevărată "capsulă a timpului", va fi donat Muzeului Grăniceresc Năsăudean din Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, scrie sursa citată. 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri