Sari la conținut

Povestea cruntă a lui Paul, omul care suferă de boala râsului

Viața poate fi uneori crudă și cinică. În cazul galezului Paul Pugh, în vârstă de 37 de ani, cruzimea a luat forma unui râs incontrolabil.

Într-o noapte de ianuarie, în 2007, Pugh se întorcea singur de la o petrecere într-un bar cu prietenii săi din echipa de fotbal Cwmaman, când a fost atacat brutal de patru bărbați.

În urma loviturilor primite, craniul lui a suferit mai multe fracturi, iar Pugh a stat aproape două luni în comă. Când și-a revenit, s-a trezit un alt om.

Cheagul care i se formase pe creier îl lăsase cu deficiențe de vorbire, oboseală cronică și dificultăți de mobilitate. A ajuns într-un scaun cu rotile. După o spitalizare de 13 luni, starea lui s-a complicat: ceva bizar se petrecea cu el, avea din ce în ce mai des crize de râs.

„Am avut o întâlnire serioasă cu terapeuții mei și cu familia mea pentru a discuta despre cum va arăta viitorul meu”, povestește Paul Pugh într-un reportaj BBC.

Pe toată durata discuției, Pugh nu și-a putut ține sub control râsul. Practic, gura lui râdea independentă de impulsurile cerebrale și împotriva voinței sale. „De fapt, aveam ochii plini de lacrimi, dar plânsul meu ieșea la suprafață prin râs”, își amintește bărbatul.

La început, nimeni nu i-a înțelesul comportamentul. Familia lui credea că Pugh cerșea atenție și că pusese la cale o scenă melodramatică. Anii aveau să treacă, iar într-o zi Paul a primit verdictul: a fost diagnosticat cu o labilitate emoțională care se manifesta prin râs patologic. Sau, în termeni medicali, Afectul Pseudobulbar.

Boala apare în momentul în care se produce o deconectare între lobul frontal, care controlează emoțiile, cerebel și tulpina creierului, care se ocupă cu reglarea expresiei afectelor.

Afectul Psedobulbar apare de obicei la persoanele cu afecțiuni neurologice sau care au suferit leziuni precum un accident vascular cerebral ori se confruntă cu boala Alzheimer.

„Eu știu când râd sau plâng, dar alții nu își dau seama”, mai spune Paul Pugh. „Unii s-au simțit jigniți sau au reacționat violent față de mine, deoarece credeau că râd de ei”.

La zece ani distanță de la acea noapte violentă, Pugh trebuie să se confrunte și cu efectele sociale ale bolii sale. A fost nevoit să renunțe la munca de electrician, iar acum își petrece timpul făcând în terapie sau în vizite la clinica de caritate Headway Carmarthenshire, care, susține galezul, îi oferă suportul moral necesar pentru a-și continua viața.